Proiecte finanțate prin PNRR: Peste 25,8 milioane de lei decontate

Publicat: 25 04. 2025, 09:11
Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, Cseke Attila, participa la o conferinta de presa cu ocazia incheierii activitatii 'Saptamana Protectiei Civile', organizata in contextul celor 92 de ani de Protectie Civila in Romania, la sediul Ministerului Afacerilor Interne din Bucuresti, marti, 4 martie 2025. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a decontat facturi în valoare totală de 25.874.361,41 de lei pentru 40 de obiective realizate prin componentele Fondul local și Educație din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Cseke Attila.

Astfel, pentru Componenta Fondul local au fost decontate 23.772.494,87 de lei pentru 30 de obiective care urmăresc elaborarea și actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, precum și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.

Alte 2.101.866,54 de lei au fost alocate, prin Componenta Educație, pentru construcția a 10 creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul.