Lavsaiconul, Limonariul, Sbornicul – cărţile acestea cu nume stranii deapănă vieţile unor vestiţi nevoitori din vechime, „plecaţi cu privirea gândului departe de lumea aceasta”, răstigniţi lumii, nevoitori vestiţi, care i-au păstorit şi pe alţi spre „păşunile mântuirii”.
Pildele Lavsaiconulului au fost adunate în a doua jumătate a secolului IV pentru Lausie, un dregător la curtea împăratului bizantin Teodosie al II-lea, de către Iraclid, episcopul Capadochiei, după ani de peregrinări prin pustniciile din munţii Nitriei şi Tebaida. Limonariul („Livada” duhovnicească) a fost alcătuit prin secolul al VII-lea de monahul Ioan Evcrata, după ce i-a cercetat pe schimnicii din Palestina şi Sinai. Sbornicul e o alcătuire mult mai recentă, de secol XIX, cu mărturii şi cuvinte de folosinţă ale Sfinţilor Părinţi din spaţiul slavo-grec, atleţi ai Rugăciunii Inimii.
Am încercat să le încadrez istoric, deşi după cuvântul regelui David „o mie de ani înaintea ochilor lui Dumnezeu – ca ziua de ieri, care a trecut”.
Numele eroilor acestor hagiografii populare sunt ele însele poeme în proză: avva Isidor Primitorul de Străini, Didim Tâlcuitorul cel Orb, Evsevie Kosmeticul („Împodobitorul”), avva Teodor Care a Îndulcit Apa Mării şi o mulţime de stâlpnici anonimi, de zăvorâţi şi păscători, „oameni fără trup”, după pietatea Orientului.
Zicerile lor pot hrăni o viaţă cugetul credincioşilor:
„Nici cel care se luptă cu o fiară nu e dus în ispită, până ce nu-i mâncat de ea”.
„Cel care vrea să-şi înfrânze limba să-şi astupe urechile”.
„Chilia mea e o neguţătorie duhovnicească: dau şi iau”.
„Să ne grăbim să ieşim din viaţa trupească, asemenea lui Israil din robia Eghipetului”.
„Omul e o doime: cel dinafară şi cel lăuntric, al trupului şi al duhului”.
„Să avem grijă de gânduri (…) Gândurile se îmbulzesc în cap, ca ţânţarii (…). În cap e un târg plin de îmbulzeală. Acolo nu te poţi ruga lui Dumnezeu (…). Trebuie să coborâm din cap în inimă”.
Cunoşteau cele văzute şi cele ascunse şi îşi cântau ca Psalmistul: „Mută-te în munţi, ca o pasăre”.