Vasi Rădulescu a explicat pe Facebook că vaccinul anti-COVID este recomandat persoanelor care fac transplant de organe.
„Se pune problema acum de vaccinare la persoanele cu transplant. E voie? Sunt riscuri? Aceşti oameni au nevoie şi ei de protecţie în faţa virusului, de fapt sunt printre cei care au cea mai mare nevoie de vaccin. Răspunsul este categoric DA. Se face vaccinul. Ideal se discută cu medicul coordonator de transplant, pentru că de multe ori poate fi indicată chiar schema cu 3 doze. Dar aici intervin particularităţi şi medicul le va clarifica. Nu sunt riscuri suplimentare faţă de populaţia generală”, explică medicul.
Potrivit lui Vasi Rădulescu, o persoană cu transplant de rinichi are 25% risc de deces dacă face COVID-19. De aceea este atât de important vaccinul, spune medicul care adaugă că în cazul persoanelor cu transplant este recomandată schema cu trei vaccinuri. A treia doză trebuie programată în urma deciziei medicului specialist.
„După cum ştiţi, un pacient cu transplant ia toată viaţa imunosupresoare, pentru a păstra organul şi a evita reacţia de respingere din partea gazdei. Aceste imunosupresoare scad eficienţa vaccinului – de unde şi nevoia de schemă cu trei doze sau chiar boostere mai multe (se vor stabili toate cu medicul). Medicul poate reduce şi imunosupresia pentru a câştiga protecţie în partea cealaltă, la vaccin. Grijă mare aici – totul se face în echipă cu medicul”, a precizează Vasi Rădulescu.