Am terminat de citit o carte care m-a impresionat.
Titlul ei este „Noaptea dreptăţii româneşti 2005-2020” şi e scrisă de Ion Popa, fost judecător şi secretar general al CSM, actual avocat.
De-a lungul timpului au fost mai multe cărţi cu un astfel de efect asupra mea dar asta, fiind ultima pe care am terminat-o dar nu numai din cauza asta, îmi stăruie în minte.
Comentariile şi concluziile ei te pun pe gânduri.
Atât de serios că dintr-o dată, viaţa pare cu mult mai grea iar felul în care îţi e dat s-o trăieşti devine brusc, depresiv.
Cartea asta ne priveşte direct, e scrisă pentru noi, e o mărturie cu un conţinut dramatic care ar trebui să ne trezească conştiinţa civică.
Atât cât o avea fiecare.
Modul în care statul român a fost manevrat din exterior prin pârghii interne constituite într-un „Proiect” destabilizator grav, este revoltător, cel puţin.
Din păcate, suntem imuni la analiză critică, dar foarte deschişi către manipulare, marionete articulate formal, de păpuşari ipocriţi şi perfizi, că d-aia-s păpuşari.
Dar şi noi….
Nu ne luăm timp să analizăm măcar minimal ceea ce ni se serveşte cel mai adesea lipsit de abilitate, într-un stil grobian dar perfid şi cu tupeu cosmic.
Asta are efect devastator asupra vieţii noastre, a încrederii în ţara asta pe care o credem a fi a noastră, în noi înşine până la urmă.
Cartea este în esenţă un protest civic exprimat cu acurateţea unui profesionist implicat direct, în intimitatea sistemului judiciar din România.
Argumentaţia cărţii relevă existenţa unui Proiect-pilot cu un scop foarte clar, „posibilitatea dominării unei democraţii europene prin pârghiile justiţiei penale, deasupra şi în afara opţiunilor electorale”.
Numai când citeşti asta, te-nfioară gândul că eşti subiectul unui experiment, o ţintă în mintea şi fapta lipsiţilor de scrupule de aiurea.
Departe de a încheia mioritic cu resemnare cosmogonică, mă gândesc cu duioşie la păpuşarii ăştia şi la originile lor.
De asemenea, la fel şi la marionetele lor.
Duios şi neaoş…