Reacţia lui Cioloş la invitaţia adresată de Iohannis de a-şi declara simpatia sau adeziunea faţă de un partid: Nu o să candidez şi nu am înţeles că preşedintele mi-a cerut asta

Premierul Dacian Cioloş a declarat, vineri, la Slatina, referitor la sugestia preşedintelui Klaus Iohannis privind implicarea sa în politică în perspectiva alegerilor parlamentare, că nu va candida şi că, din câte a înţeles, preşedintele nici nu i-a cerut să facă acest lucru.

Urmărește
6523 afișări
Imaginea articolului Reacţia lui Cioloş la invitaţia adresată de Iohannis de a-şi declara simpatia sau adeziunea faţă de un partid: Nu o să candidez şi nu am înţeles că preşedintele mi-a cerut asta

Cioloş, refuza invitaţia lui Iohannis: Nu o să candidez şi nu am înţeles că preşedintele mi-a cerut asta

"Eu nu o să candidez şi eu nu am înţeles din ceea ce a spus că domnul preşedinte mi-a cerut să candidez", a comentat sec Cioloş, la solicitarea ziariştilor de a preciza dacă va rămâne independent sau va candida, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a spus că ar trebui să-şi exprime preferinţa pentru un partid.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că, personal, crede că Dacian Cioloş ar face bine să continue proiectele, dar atunci să îşi declare măcar "simpatia sau adeziunea sau preferinţa" pentru partidul cu care ar putea să colaboreze în viitor, după alegerile parlamentare.

Întrebat dacă este de luat în calcul apropierea lui Dacian Cioloş de PNL, preşedintele Klaus Iohannis a spus că răspunsul trebuie să îl dea chiar premierul. "Este o întrebare la care Cioloş cred că va trebui să răspundă în perioada următoare fiindcă mulţi îşi pun întrebarea dacă Dacian Cioloş rămâne un premier independent şi după aceea se retrage sau dacă doreşte să-şi continue anumite proiecte şi recunosc că personal cred că ar face bine să continue proiectele începute, dar atunci să îşi declare măcar simpatia sau adeziunea sau preferinţa pentru partidul cu care ar putea să colaboreze în viitor, sigur după alegerile parlamentare", a declarat preşedintele.

Klaus Iohannis a reafirmat că după alegerile parlamentare nu va nominaliza persoane independente politic pentru poziţia de premier al României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici