Prima pagină » Life-Entertaiment » Recordul de temperatură în oceane a fost doborât. Fenomenul ar putea afecta întreaga planetă

Recordul de temperatură în oceane a fost doborât. Fenomenul ar putea afecta întreaga planetă

Oceanele au atins cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată, în timp ce absorb căldura provocată de schimbările climatice, ceea ce are implicaţii grave pentru întreaga planetă, susţin specialiştii.
Recordul de temperatură în oceane a fost doborât. Fenomenul ar putea afecta întreaga planetă

Potrivit serviciului Copernicus al UE pentru schimbări climatice, temperatura medie zilnică globală de la suprafaţa mării a depăşit săptămâna aceasta un record înregistrat în 2016.

Temperatura a ajuns la 20,96C, cu mult peste media din această perioadă a anului, potrivit BBC.

„Supunem oceanele la mai mult stres decât am făcut-o în orice alt moment din istorie”, susţine Matt Frost de la Plymouth Marine Lab din Marea Britanie, referindu-se la modul în care poluarea şi pescuitul excesiv afectează oceanele.

Oceanele sunt un regulator vital al climei. Ele absorb căldura, produc jumătate din oxigenul de pe Pământ şi determină fenomenele meteorologice.

„Apa se simte ca o baie atunci când sari în ea. În acest moment se înregistrează o decolorare generalizată a coralilor la recifele de mică adâncime din Florida, iar mulţi corali au murit deja”, consideră Kathryn Lesneski, care monitorizează valul de căldură marină din Golful Mexic pentru National Oceanic and Atmospheric Administration.

Apele mai calde au o capacitate mai mică de a absorbi dioxidul de carbon, ceea ce înseamnă că o cantitate mai mare din acest gaz care încălzeşte planeta va rămâne în atmosferă. De asemenea, apa caldă poate accelera topirea gheţarilor ceea ce duce la o creştere a nivelului mării.

Valurile de căldură perturbă speciile marine, cum ar fi peştii şi balenele, deoarece acestea se deplasează în căutarea unor ape mai reci, perturbând lanţul trofic. Experţii avertizează că stocurile de peşte ar putea fi afectate. Unele animale de pradă, inclusiv rechinii, pot deveni agresive, deoarece sunt derutate de temperaturile mai ridicate.