Guvernul italian plănuieşte relaxarea restricţiilor, însă ameninţarea coronaviruslui rămâne o mare problemă. Sunt discuţii tensionate între conducătorii de la Roma, care trebuie să salveze şi economia, pe lângă vieţile cetăţenilor săi, scrie Bloomberg.
Premierul Guuiseppe Conte încearcă o abordare prin care italienii ar reveni la viaţa lor normală în următoarele câteva luni, cu şcoli închise până în septembrie, dar cu companii şi magazine deschise chiar din 13 aprilie. Anumite centre de birouri ar putea fi redeschise pe 4 mai, susţin persoane direct implicate pentru Bloomberg.
Italia a fost prima ţară europeană care a intrat în carantină, iar acum e între primele care se pregătesc să iasă din ea. Dar coronavirusul va schimba definitiv viaţa din Italia. Pentru început, accesul în magazine şi birouri se va face doar cu mască pe faţă, în număr limitat şi la o distanţă de cel puţin un metru, potrivit oficialilor italieni.
Oamenii aflaţi în grupa de risc nu vor putea să-şi reia activitatea, iar ministrul sănătăţii cere construirea a mai multor spitale capabile să trateze COVID-19.
La teleconferinţa de marţi dintre premierul Conte şi un grup de experţi în sănătate, ministrul sănătăţii ar fi spus că ar prefera să menţină carantina totală până la găsirea unui vaccin, însă e conştient că asta ar fi imposibil.
Italia urmează Norvegia, Austria şi Danemarca, primele ţări europene care au anunţat că sunt gata să relaxeze condiţiile de izolare, insă Italia e de departe cea mai afectată dintre ele. Şi Germania caută soluţii pentru revenirea la normal, în timp ce Franţa va prelungi starea de urgenţă până pe 25 aprilie.
Spania, cea mai afectată ţară europeană de coronavirus vrea să relaxeze şi ea condiţiile de izolare din 26 ianuarie, mai scrie Bloomberg.