Aşteptarea a luat sfârşit. Dacă eşti tentat de unul dintre modelele de iPhone 12, află că acestea sunt disponibile la precomandă în România.
Noul iPhone ajunge mai târziu ca niciodată la utilizatori. Lansat în octombrie, iPhone 12 va fi disponibil în magazinele din România de săptămâna viitoare. Iar acum ştii şi preţurile. Operatorii de telefonie Orange şi Vodafone au prezentat lista de preţuri pentru fiecare model de iPhone 12. De asemenea, s-a dat startul la precomenzi şi pe eMAG sau iStyle.
Există şi veşti bune. Dacă în alte ţări cele 4 modele au venit în două etape, urmând ca iPhone 12 mini şi 12 Pro Max să fie disponibile tot de pe 13 noiembrie, în România poţi face precomandă la oricare dintre aceste modele. Iar livrările vor începe de vinerea viitoare.
Există însă şi o problemă. Cererea pentru primele iPhone-uri cu tehnologie 5G a fost foare mare astfel că stocul se epuizează rapid. La Orange, de exemplu, versiunea iPhone 12 Pro Max nu mai este disponibilă.