Descoperire. Un super-anticorp conceput în laborator, capabil să prevină şi să trateze COVID-19

Publicat: 26 04. 2021, 14:35
Actualizat: 24 08. 2021, 05:35

Descoperirea este rezultatul unui studiu publicat în „Nature”, realizat de o echipă de cercetători europeni, scrie La Stampa.

Particularitatea anticorpului monoclonal constă în recunoaşterea simultană a doi antigeni diferiţi ai virusului, motiv pentru care a şi fost numit „anticorp bispecific”.

Cercetătorii au unit doi anticorpi naturali într-o singură moleculă artificială, iar testele preclinice au arătat că protejează împotriva variantelor SARS-CoV-2, inclusiv cea britanică.

Spre deosebire de anticorpii care recunosc un singur antigen, cei bispecifici reduc semnificativ selecţia variantelor rezistente. Au o eficacitate ridicată, dar şi caracteristici care îl fac un candidat excelent pentru studii clinice, cu posibilitatea unei bune utilizări atât în ​​prevenirea bolii, cât şi în tratament.

„Anticorpul a fost dezvoltat ca parte a proiectului de cercetare ATAC (Antibody Therapy Against Coronavirus), finanţat de Consiliul European de Cercetare (ERC)”, explică Fausto Baldanti, şeful laboratorului de virologie moleculară San Matteo.

Proiectul de cercetare a avut ca scop dezvoltarea unei imunoterapii împotriva COVID-19 utilizând trei abordări diferite pentru a maximiza şansele de succes şi a exploata beneficiile.

Comisarul european pentru inovaţie, Mariya Gabriel, spune că datorită cercetării, această nouă descoperire ar putea preveni şi trata cazurile COVID-19, salvând vieţi.