Prima pagină » Știrile zilei » NEON, personalitatea virtuală, va veni pe telefoanele Samsung

NEON, personalitatea virtuală, va veni pe telefoanele Samsung

NEON, personalitatea virtuală, va veni pe telefoanele Samsung

Dacă ai nevoie de un prieten, l-ai putea găsi chiar în telefonul tău mobil. Samsung vrea să aducă NEON pe viitoarele modele Galaxy.

NEON este o personalitate vitruală, un om artificial, creat de un algoritm de inteligenţă artificială. Spre deosebire de Siri, Alexa sau Cortana, NEON va putea exprima emoţii şi va oferi răspunsuri la întrebări bazate pe învăţarea automată. În loc să fie un asistent digital, va fi mai mult un prieten. Mai ţii minte filmul Simone, cu Al Pacino?

NEON ar putea fi prezent pe televizorul tău, pe laptop, pe telefon, oriunde ai un ecran. Andrew Gebhart, editor la Cnet, a stat de vorbă cu unul dintre avatarurile NEON, ca să vadă cât de reală este interacţiunea. 

Sigur, răspunsurile nu au venit chiar în timp real şi sunt oarecum schematice, dar proiectul este încă la început. Cine ştie cum vor decurge în viitor discuţiile cu prietenul tău virtual?

„E normal să fii sceptic, dar, ca demo de început, poate că sunt entuziasmaţi, e fain. Va deveni realitate, va respecta ce promite? Nu ştiu. Dar deocamdată e interesant şi arată destul de uman în anumite circumstanţe şi sper ca aceste circumstanţe să crească şi să se dezvolte”, spune Andrew Gebhart, editor Cnet .