Safety Gate: În 2024 a fost un număr uriaș de alerte privind produse periculoase

Publicat: 16 04. 2025, 15:24
Actualizat: 16 04. 2025, 15:25

Comisia Europeană a prezentat miercuri raportul anual privind „Safety Gate”, sistemul european de alertă rapidă pentru produse nealimentare periculoase.

Potrivit raportului, 4.137 de alerte au fost notificate anul trecut – cel mai mare număr de alerte înregistrat vreodată de la lansarea sistemului în 2003.

Anul trecut, produsele cosmetice (36 %) au rămas produsele cel mai frecvent raportate care prezintă riscuri pentru sănătate, urmate de jucării (15 %), aparate electrice (10 %), autovehicule (9 %) și produse chimice (6 %).

Ingredientele chimice au fost principala cauză de risc în aproape jumătate dintre alerte. Printre substanțele chimice periculoase detectate s-au numărat cadmiul, nichelul și plumbul din bijuterii, precum și parfumurile alergene din uleiurile de corp și substanțele chimice sintetice utilizate pentru a înmuia plasticul, de exemplu în unele articole de îmbrăcăminte. 97% dintre produsele cosmetice notificate conțin BMHCA, un parfum sintetic interzis, care poate dăuna sistemului reproducător și poate provoca iritații ale pielii.

Cum funcționează „Safety Gate” și de ce este sistemul atât de important

Alertele înregistrate în sistemul „Safety Gate” au declanșat un răspuns ferm din partea autorităților de supraveghere a pieței, fiind luate peste 4 200 de măsuri subsecvente pentru a opri vânzarea acestor produse sau chiar pentru a le scoate de pe piață.

Sistemul de alertă rapidă „Safety Gate” permite autorităților naționale de supraveghere a pieței din UE și din Spațiul Economic European (SEE) să raporteze și să ia măsuri împotriva produselor nealimentare periculoase, avertizând alte autorități să ia măsuri rapide. Alertele „Safety Gate” acoperă riscurile pentru sănătatea și siguranța umană, cum ar fi sufocarea, strangularea și deteriorarea auzului sau a vederii, precum și riscurile pentru mediu, resursele energetice și proprietate.