SpaceX a anunţat preţurile la care va fi disponibil serviciul de internet furnizat de sateliţii Starlink. Abonamentul va costa 99 de dolari, iar echipamentul de recepţie al semnalului, îţi mai scoate din buzunar încă 500 de dolari.
Pentru cei 500 de dolari vei primi un terminal de conectare la satelit, un trepied şi un router Wi-Fi. Pentru cei 99 de dolari vei primi internet de bandă largă, cu viteze de download de 100 de megabiţi pe secundă, viteză de upload de 40 de megabiţi pe secundă, la o latenţă de 40-50 de secunde.
Asta în condiţiile în care SpaceX are aproape 900 de sateliţi pe orbită. Lucrurile se vor îmbunătăţi însă pe măsură ce planul lui Elon Musk de a acoperi Pământul cu o pătură de sateliţi va înainta. În final, vor fi 42.000 de sateliţi Starlink pe orbită.
Deocamdată, faza de testare se numeşte “mai bine decât nimic”. Dar Elon Musk şi-a făcut bine calculele. Programul de lansare al sateliţilor îl costă peste 10 miliarde de dolari, dar câştigurile realizate de Starlink s-ar putea ridica la 30 de miliarde pe an.
Youtuber-ul Lew Later se declară impresionat de performanţele serviciului Starlink.
„Gamerii profesionişti încearcă să obţină latenţă zero, dar în realitate, cei mai mulţi oameni care au conexiuni acasă au de a face cu o anumită latenţă. Latenţa medie pentru conexiunile broadband terestre în Statele Unite este de 25 de milisecunde, iar pentru conexiunile de mobil este 48 de milisecunde. Aşa că cifrele sunt similare”, spune el.