Un procuror spaniol cere o pedeapsă de 8 ani de închisoare pentru Shakira

Publicat: 29 07. 2022, 12:50
Actualizat: 29 07. 2022, 12:52

Un procuror spaniol a cerut mai mult de opt ani de închisoare pentru superstarul columbian Shakira şi o amendă de peste 23 de milioane de euro într-un caz de fraudă fiscală de 14,5 milioane de euro, a relatat vineri ziarul spaniol El Pais.

Procuratura şi reprezentanţii Shakirei nu au comentat demersul.

Săptămâna aceasta, vedeta pop a respins o ofertă de înţelegere din partea procuraturii pentru a închide un caz de fraudă în care este acuzată că nu a plătit impozite între 2012 şi 2014, perioadă în care Shakira spune că nu a locuit în Spania.