Prima pagină » Coronavirus » Secţia de ATI a unui important spital din Bucureşti a fost închisă. Trei angajaţi, depistaţi cu Covid

Secţia de ATI a unui important spital din Bucureşti a fost închisă. Trei angajaţi, depistaţi cu Covid

Secţia ATI a Spitalului Clinic Sfânta Maria din Bucureşti a fost închisă, după ce trei angajaţi au fost depistaţi cu Covid, informează Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).
Secţia de ATI a unui important spital din Bucureşti a fost închisă. Trei angajaţi, depistaţi cu Covid

Potrivit unui comunicat al ASSMB, la Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, în cadrul Secţiei ATI, au fost depistate 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în rândul personalului medical.

Persoanele depistate pozitiv sunt asimptomatice şi se află, conform procedurii, în izolare la domiciliu.

De asemenea, alţi 7 contacţi se află în carantină.

Secţia ATI a Spitalului Clinic „Sfânta Maria” este în prezent închisă pentru o perioadă de două săptămâni.