COMENTARIU Lelia Munteanu: Deputatul Bulai, obligat să celebreze astăzi Duminica Sfântei Familii

Publicat: 29 12. 2019, 18:14
Actualizat: 16 07. 2020, 15:21

N-am vocaţia să mă indignez la toate neroziile blasfemiatoare, mai ales când vin din izvorul nesecat al partidului care ne îndeamnă pe noi să salvăm România – Uniunea Salvaţi (nu „Salvăm”).

Deputatul Bulai, care zilele trecute vorbea doct despre Fecioara Maria – „mamă-surogat”, deplângând soarta Pruncului Iisus (doi taţi şi nici unul biologic), a revenit la sentimente mai bune, declarându-se „creştin catolic”, ba chiar unul „practicant”. Ce înţelege prin practică – „Trăiesc foarte dinamic şi activ credinţa mea. Asta mă provoacă de fiecare dată la o contextualizare a textelor pe care le aud şi le citesc” – e Biblia după USR.  

În afară de bruftuluielile şi înjurăturile… creştineşti care i-au umplut contul, rătăcitul merita câteva explicaţii. I le-a dat, în urmă cu câteva ore, chiar Papa Francisc:

„Celebrăm astăzi sărbătoarea Sfânta Familie din Nazaret. Termenul

Iconomia lui Dumnezeu-Tatăl nebiologic face ca, declarându-se „creştin catolic practicant”, deputatul USR să fie obligat să celebreze astăzi, după calendar, tocmai Sfânta Familie din Nazaret.