Prima pagină » Știrile zilei » SpaceX a lansat prima misiune spaţială din 2023

SpaceX a lansat prima misiune spaţială din 2023

Pe pagina de Twitter a companiei SpaceX (Twitter şi SpaceX sunt conduse de miliardarul Elon Musk) a fost anunţată prima lansare de succes a unei rachete spaţiale reutilizabile Falcon Heavy din anul 2023.
SpaceX a lansat prima misiune spaţială din 2023

Racheta a decolat pe 15 ianuarie, la ora 17:56 după ora locală a Coastei de Est, din Complexul de Lansare de la Centrul Spaţial Kennedy, Florida.

Modulul spaţial transportă un satelit de comunicaţii militare şi cinci sarcini utile mai mici în cadrul misiunii USSF-67 a Forţei Spaţiale Americane pe orbita geostaţionară a Pământului Misiunea USSF-67. 

USSF-67 a fost prima misiune de securitate naţională a Forţelor Spaţiale din 2023 şi a marcat cel de-al cincilea zbor al rachetei Falcon Heavy de la debutul ei din 2018, transmite publicaţia Space.

Boosterele Falcon Heavy din prima etapă sunt proiectate pentru a fi reutilizabile ca cele ale rachetei Falcon 9, iar două dintre ele deja s-au întors pe Pământ. Amplificatoarele laterale ale USSF-67 au aterizat în siguranţă la Cape Canaveral, la opt minute după decolarea rachetei.  

Compania SpaceX se pregăteşte pentru prima testare de zbor orbital a noii rachete gigant Starship Mars, care va folosi 33 de motoare Raptor. Starship este menită să transporte astronauţi pe Marte în viitorul apropiat.