Auckland, cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, a ieşit duminică dintr-un blocaj strict de o săptămână impus după ce au fost găsite mai multe cazuri de infectare cu varianta britanică de coronavirus.
Nu au fost înregistrate noi cazuri locale de COVID-19 duminică, au spus oficialii din domeniul sănătăţii, marcând o săptămână întreagă fără infectări noi în toată ţara, potrivit Reuters.
Auckland, un oraş de aproape două milioane de locuitori, va continua să păstreze restricţii în ceea ce priveşte adunările publice, iar măştile sunt obligatorii în transportul public. Restricţiile ar putea fi mai uşurate vineri.
Carantina a fost impusă după ce o familie cu trei membri a fost testată pozitiv pentru COVID-19. Noua Zeelandă a raportat doar 2.300 de cazuri COVID-19 şi 25 de decese de la începutul pandemiei.
De asemenea, vecina sa Australia, nu a ănregistrat cazuri noi de COVID-19 duminică, marcând a 37-a zi fără infectări noi în acest an. Nu au existat decese asociate cu COVID-19 în 2021.
Măsurile rapide de sănătate publică, combinate cu urmărirea constantă a contactelor celor infectaţi, închiderea frontierelor şi carantina obligatorie pentru călători au dus la gestionarea cu succes a pandemiei în Noua Zeelandă şi Australia.
Vaccinarea a început în ambele ţări, însă în Australia a devenit uşor complicată după ce Italia a blocat transportul vaccinului AstraZeneca.