ŞTIRILE OREI 17.00 | 10 iulie 2019
This browser does not support the video element.
Preşedintele a cerut astăzi public guvernului iniţierea unei legi prin care legislaţia din domeniul justiţiei să fie pusă în acord cu recomandările GRECO, dar şi cu votul exprimat la referendumul din 26 mai. Prin lege, spune Iohannis, secţia specială de investigare a infracţiunilor din justiţie trebuie desfiinţată
Tribunalul Olt a trimis astăzi la Judecătoria Slatina dosarul privind interdicţia de a părăsi ţara în cazul Sorinei, fetiţa din Baia de Aramă. Tot astăzi, Curtea de Apel a amânat o altă decizie, privind revizuirea adopţiei internaţionale a micuţei. La rândul lor, judecătorii CSM au amânat decizia privind suspendarea procurorului care a luat-o cu forţa pe Sorina, pentru a o duce la familia adoptivă
CCR a amânat astăzi, pentru a şasea oară, pronunţarea pe obiecţiile de neconstituţionalitate făcute de opoziţie şi Preşedintele Iohannis despre modificările aduse codurilor penale. Judecătorii urmează să se pronunţe mâine asupra sesizărilor
Diferenţe majore între românii care trăiesc la oraş şi cei de la ţară. În mediul urban, cheltuielile sunt aproape duble, cel mai mare procent fiind alocat mâncării şi băuturilor nealcoolice. Discrepanţe sunt şi la capitolul venituri. La oraş se câştigă, în medie 2.140 de lei, în timp ce la ţară, veniturile nu ating 1.300 de lei