Două persoane au fost date în urmărire, după ce pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă în lipsă, în dosarul de tâlhărie şi şantaj instrumentat de Serviciul Grupuri Infracţionale Violente din Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă judecătoria Sectorului 1, anunţă Poliţia Capitalei.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a emis mandate de arestare preventivă, în lipsă, faţă de doi bărbaţi, membri ai unui grup infracţional, pentru tâlhărie şi şantaj. Cei doi au fost daţi în urmărire, fiind demarate demersurile legale pentru solicitarea mandatelor europene de arestare.
În această cauză, faţă de alte 11 persoane au fost dispuse măsuri preventive, 6 persoane fiind arestate preventiv, iar altele 5 fiind cercetate sub control judiciar.
În 21 iulie, peste 100 de poliţişti au făcut 11 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Teleorman, în dosarul penal în care se fac cercetări pentru tâlhărie şi şantaj.
Surse judiciare spun că este vorba despre lideri ai clanului Duduianu, bănuiţi că au ameninţat cu violenţe cântăreţi de manele. Maneliştii ar fi reclamat pagube de până la 100.000 de euro.