E drept, vaccinurile de la Pfizer BioNTech şi Moderna au o eficienţă în jur de 95 la sută, dar vaccinurile antigripale sunt acceptate la o eficienţă de 40-60%. Primele rezultate ale testării vaccinului consorţiului britanico-suedez arătau o eficienţă de peste 90 la sută, dar au fost obţinute dintr-o greşeală de procedură, voluntarii fuseseră injectaţi cu jumătate de doză de vaccin, în primă fază.
„Sigur, încă aşteptăm ca organismele de reglementare să cerceteze datele, dar producţia are loc peste tot în lume, ca să fim siguri că avem produse care pot fi folosite, că pot fi distribuite unde este nevoie de ele, la temperatura frigiderului, ca să ajungă la cei mai vulberabili oameni din societate”, a afirmat Andrew Pollard, director Oxford Vaccine Group.
Ca şi în cazul vaccinului Pfizer BionTech, cel de la Oxford, Astra Zeneca ar putea fi aprobat prima oară în Marea Britanie, în câteva săptămâni. Primele doze care vor fi fabricate în Europa în Germania şi Olanda, dar există capacitate de producţie mare şi la britanici. Este numit vaccinul săracului, dar este cel care ar putea salva planeta, pentru că poate fi păstrat în frigidere normale. Mai mult, formula cu cele mai mari şanse de succes imunizează într-o singură doză.