Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, în ciuda declaraţiilor fataliste că odată cu victoria lui Marcel Ciolacu la şefia PSD partidul va fi predat statutului paralel, niciun alt lider social-democrat, în special Eugen Teodorovici, nu a venit cu o moţiune şi o echipă care să împiedice acest lucru, chiar dacă a promis de mai multe ori. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:
„Marcel Ciolacu a cîştigat şefia PSD supunînd la vot Moţiunea intitulată Reconstrucţia PSD– o viziune politică de stînga pentru un partid european.
În ansamblu, Moţiunea e un program politic de schimbare la faţă a PSD, pentru a salva partidul pe cale de lichidare după dezastrul numit anul 2019. Nu numai eu, ci şi alţi cronicari ai clipei, au observat despărţirea brutală. pentru că e bruscă şi categorică, de trecutul întruchipat de domnia lui Liviu Dragnea. Unul dintre punctele noului program din Moţiune, prezent şi în discursul din debutul Congresului, vizează poziţia PSD de pînă nu demult faţă de Justiţie. E musai să reamintim că insistenţa PSD pe abuzurile comise de Justiţie împotriva liderilor PSD, încercarea de a schimba Legile Justiţiei, reacţia promptă la anchetarea sau condamnarea unui PSD-ist, solidaritatea în Parlament cu deputatul sau senatorul căruiai se cerea ridicarea imunităţii pentru a putea fi investigat penal, au fost temeiurile pe care s-a ridicat imaginea internă şi internaţională a PSD de partid al penalilor. Indiscutabil, Statul paralel a fost mult mai îngăduitor cu penalii din partea Dreaptă a eşichierului politic. Lipsa oricărei reacţii a DNA la jefuirea ţării de către camarila regimului Iohannis în numele luptei împotriva Coronavirus apare ca o nouă dovadă că Justiţia e folosită drept instrument de chelfăneală politică în România statului zis şi de drept. Prin campania dusă doar împotriva abuzurilor, definită şi printr-o comunicare de doi bani, PSD a intrat într-o fundătură. Liderii săi au continuat să fie ţinta predilectă a Parchetului. Chiar dacă PSD a protestat pe toate canalele. În faţa acestei situaţii fără ieşire (protestele nu ajută la nimic victimele, în schimb PSD apare ca un partid nefrecventabil în plan european şi prin asta condamnat să stea în Opoziţie mult şi bine), Marcel Ciolacu a încercat o soluţie de compromis. A scos din preocupările sale de esenţă întîmplările din Justiţie, ţinînd să menţioneze lupta partidului împotriva abuzurilor. Astfel sub titlul Reconstrucţia PSD Moţiunea face următorul enunţ:
Discursul din deschidere a fost mai precis şi mai radical, pentru că n-a menţionat abuzurile:
Acest punct a stîrnit o adevărată furtună pe Facebook, unde se exprimă mulţi lideri PSD.Codrin Ştefănescu mai că n-a strigat:
Adrian Severin a protestat şi el:
Au mai scris în acest sens şi alţii. Ioan Mircea Paşcu, de exemplu. Îi stimez pe toţi cei care au denunţat ceea ce ei numesc acapararea PSD de către statul paralel. De altfel, acuzaţia că Marcel Ciolacu e omul lui Klaus Iohannis şi prin urmare Congresul a predat PSD cu sediu cu tot chiriaşului de la Cotroceni, apare ca un leitmotiv al multor comentarii de după Congres.
Slavă Domnului!Multe acuzaţi îmi pot fi aduse. Nu cred că printre ele s-a număra cea de slujitor al Statului Paralel. E suficient să reamintesc adevărul că sintagma de uz obştesc Binomul SRI-DNA a fostlansată de mine în spaţiul public.
Cred că am suficient credit moral pentru a le aduce în faţă celor care acuză Congresul de predare a PSD Statului paralel următoarea chestiune.
Să zicem că prin Marcel Ciolacu PSD a fost predat Statului paralel.
PSD e însă ditamai partidul. Cu lideri de marcă (primarul capitalei e PSD-ist), cu mii de primari, cu preşedinţi de organizaţii judeţene, cu foşti demnitari. Cum poate preda un singur om statului paralelditamai hardughia? La Congres s-a votat pe Moţiuni. Moţiunea cîştigătoarea fost cea a lui Marcel Ciolacu. Documentul acuzat de mulţi ca fiind cel care consfinţeşte predarea PSD. Da, dar acest Document a fost semnat de echipa de conducerea PSD din care fac parte printre alţii şi Olguţa Vasilescu, Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu. Semnarea Moţiunii de către nu mai puţin de16 lideri marcanţi ai PSD ne avertizează că predarea, dacă predare a fost, aparţine nu doar lui Marcel Ciolacu, dar şi altor lideri ai PSD. Nu de alta, dar votul pe Moţiuni a fost un vot de acceptare a Programului propus de Marcel Ciolacu. La vot Moţiunea lui Marcel Ciolacu a obţinut nu mai puţin de1310 de voturi. Predarea, dacă predare a fost, a fost semnată de delegaţi.
Votul pe Moţiune e un vot pe Proiect politic.
S-a încheiat Congresul Extraordinar al PSD. Ştirea dată de toate agenţiilede presă sună aşa:
Urmare a unui dezastru de comunicare din partea PSD, dar şi a leneviei tipice presei noastre hrănite din alte surse decît cele ale concurenţei de pe piaţă, nu s-a ţinut cont că votul a fost pe Moţiuni. Ştirea adevărată e că Moţiunea lui Marcel Ciolacu şi nu Marcel Ciolacu a obţinut 1310 voturi. Menţionarea lui Eugen Teodorovici ţine de înfăţişarea Buletinului de vot. Acesta e halucinant din punctul de vedere al statutului, dar şi al logicii. Congresul a acceptat propunerea CExN de a se vota pe Moţiuni. În aceste condiţii, Eugen Teodorovici trebuia să depună o Moţiune. La Convenţia FSN din martie 1992 s-au confruntat trei Moţiuni. Trei proiecte diferite şi trei echipe diferite. La Convenţia PD din 2001 s-au luptat trei Moţiuni. Trei proiecte diferite şi trei echipe diferite.Dat fiind că organismele de conducere colectivă ale PSD au decis votul pe Moţiuni, normal ar fi fost ca Eugen Teodorovici să depună o Moţiune şi o echipă proprie. Trecerea sa pe buletinul de vot e o glumă proastă. Marcel Ciolacu, definit prin împăciuitorism, a ezitat să ceară respingerea candidaturii, deşi ea nu se înscria în votul pe Moţiuni.
De ce n-a depus Eugen Teodorovici Moţiune?
Răspunsul îl dă recapitularea activităţii mele pe cristoiuTv în pregătirea Congresului.
Pe 18 iunie 2020, la interviul de pe cristoiuTv, Codrin Ştefănescu a denunţat începutul procesului de predare a PSDregimului Iohannis de către conducerea interimară. Dacă ajunge conducere plină – a susţinut fostul secretar general al PSD – termină de predat. Pentru a evita acest lucru, Codrin Ştefănescu apropus susţinerea lui Eugen Teodorovici la preşedinţia PSD. Cu acest prilej, Codrin Ştefănescu l-a ruga public pe Eugen Teodorovici să candideze. Din spusele interlocutorului rezulta că Eugen Teodorovici e cel mai nimerit să salveze PSD de la predare.
Pe 2 iulie 2020, a venit rîndul unui interviu cu Eugen Teodorovici. Un interviu care m-a convins că fostul ministru de finanţe e un politician solid, puternic, o adevărată personalitate. Domnia sa a făcut o critică amplă a conducerii PSD de către Marcel Ciolacu. Teza discursului său:
Marcel Ciolacu o e omul Sistemului, al Statului Paralel.
Dacă Marcel Ciolacu ajunge preşedinte plin al PSD, partidul va fi predat Statului Paralel.
Pe parcursul interviului Eugen Teodorovici a denunţat cele două formule de ţinere a congresului on line şi pe Moţiuni. Votul pe Moţiuni a fost crunt criticat:
<Se vorbeşte despre o moţiune. Şi domnul preşedinte Adrian Năstase mi-a spus că această abordare, neprevăzută de statut, este un atac la democraţia partidului. M-am gândit şi eu şi m-am întrebat de ce această abordare, pe moţiune. Încerci să le oferi funcţii altor colegi, pe care-i atragi lîngă tine şi îl laşi pe contracandidat fără posibile nume. Şi poate că în conducere intră persoane care, la un congres corect, nu ar obţine niciun vot. Şi culmea, îi legitimezi>.
L-am întrebat pe Eugen Teodorovici dacă va candida:
Deoarece denunţase cele două formule de ţinere, l-am întrebat:
Mi-a răspuns:
Atît din spusele lui Codrin Ştefănescu şi Eugen Teodorovici, cît şi din alte interviuri ale altor lideri PSD la cristoiuTv rezulta că există în PSD o grupare însemnată care refuză politica lui Marcel Ciolacu, acuzată ca una de predare a partidului în braţele statului paralel şi în cele ale Puterii întruchipate de Klaus Iohannis.
Marţi, 21 iulie 2020, la emisiunea România 9 de la TVR, moderată de Ionuţ Cristache, la intervenţia mea, Eugen Teodorovici a abordat chestiunea votului pe Moţiuni. Ca şi la interviu dat mie la cristoiuTv, el a fost hotărît împotriva votului pe Moţiuni:
Cu toate acestea, dacă se decidea votul pe Moţiune, Eugen Teodorovici anunţă în emisiune că are pregătită echipa şi chiar şi Moţiunea:
Oricît ar părea de ciudat, votul pe Moţiuni dădea posibilitatea ca la Congres partidul să fie salvat de la predare. Votul pe Moţiuni înseamnă vot pe program. Era de presupus că Eugen Teodorovici depuneo Moţiune dedicată salvării PSD de la Predare.
Eugen Teodorovici n-a depus nici o Moţiune.
De ce?
Pentru că nimeni n-a vrut să se înscrie pe lista sa.
Nici măcar cei care-l îndemnau să candideze pentru a salva PSD de la Predare!
Păi dacă nimeni din PSD nu vrea să se angajeze în lupta pentru salvarea PSD din ghearele Statului Paralel ce rost are să mai bocim că partidul a fost predat?!
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro