Prima pagină » Știrile zilei » COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Devenirea unui criminal

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Devenirea unui criminal

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Devenirea unui criminal

A trecut furtuna mediatică în legătură cu dublul asasinat de la Oneşti.

S-a lăsat liniştea peste dramă.

Aş vrea să ne oprim puţin asupra ei, dar din alt punct de vedere.

Cel criminologic.

Criminologia este un domeniu interdisciplinar combinând dreptul, ştiinţele comportamentale şi cele sociale.

Sociologi, psihologi, psihiatri, biologi, antropologi social, filozofi chiar, studiază natura, cauzele, consecinţele comportamentului infracţional, la nivel individual şi social.

De ce a ucis omul ăla ?

E aici ceva căruia i s-a acordat puţină atenţie, radicalizarea evidentă a criminalului.

Indiferenţa instituţiilor statului a făcut din acest om, un criminal odios.

Timp de peste 10 ani, le-a adresat petiţii şi plângeri, legitime de altfel.

Ţinta obsesiei a fost o copie a hotărârii judecătoreşti în urma căreia a fost evacuat.

Nici măcar în ziua omorurilor nu au fost în stare să i-o arate.

Comportamentul său decis, mobilul aparent bizar al crimelor, personificarea „răului” în cei doi nevinovaţi, indică un proces de deteriorare a percepţiei sale asupra realităţii.

Intenţia conştientă a criminalului de a ucide e însă, indubitabilă.

Am văzut fotografiile de detaliu ale rănilor provocate. Un măcel.

Instituţiile cărora li s-a adresat anterior, poliţie, parchete, şi-au dat proba impotenţei profesionale iar responsabilitatea morală, le revine.

Practica judiciară arată că stările conflictuale vechi sunt printre principalele cauze ale omorurilor.

Fie că e vorba de certuri cu iz prostesc între vecini, sau de vendete de-a dreptul idioate, majoritatea fac obiectul unor sesizări depuse la poliţie.

Nenorocirea e că Poliţia le tratează la cu indiferenţă, după care se dă de ceasu’ morţii când apare nenorocirea.

Poliţiştii ar trebui să ştie că e mult mai uşor să previi, decât orice altceva.

Cu condiţia să fi auzit de criminologie.

Şi eventual, să n-o confunde cu criminalistica…