Sute de persoane au demonstrat împotriva Hamas în nordul Gazei

Publicat: 26 03. 2025, 09:40

Sute de persoane, majoritatea bărbați, au scandat „Afară cu Hamas” și „Hamas, teroriști” în Beit Lahia, unde mulțimea s-a adunat la o săptămână după ce armata israeliană și-a reluat bombardamentele intense asupra Gaza, după aproape două luni de armistițiu.

Protestele au avut loc în fața spitalului indonezian din partea de nord a Fâșiei Gaza. Unii protestatari au fost văzuți purtând bannere inscripționate cu sloganuri precum „Opriți războiul” și „Vrem să trăim în pace”.

Unii locuitori din Gaza au declarat că protestele s-ar putea extinde în alte părți ale teritoriului devastat de război, ai cărui locuitori sunt epuizați și traumatizați după un an și jumătate de conflict, potrivit The Guardian.