Telegram, una dintre cele mai populare platforme de chat, vrea să atragă venituri prin publicitate
Serviciul de chat Telegram se apropie de 500 de milioane de utilizatori şi plănuieşte să genereze venituri începând de anul viitor, a spus fondatorul şi directorul executiv Pavel Durov, potrivit TechCrunch.
Durov a adăugat că a finanţat personal business-ul în ultimii şapte ani, însă CEO-ul se pregăteşte să monetizeze platforma pe măsură ce nivelul de popularitate continuă să crească: „Un proiect de asemenea dimensiuni are nevoie de câteva sute de milioane de dolari pe an pentru a putea continua”.
Aplicaţia, care a atins pragul de 400 de milioane de useri activi în aprilie, va lansa o platformă de publicitate pentru „canalele de tip «one-to-many» care ar acoperi costurile generate de servere şi trafic”.
Toate caracteristicile existente vor rămâne gratuite, spune Durov.