- Home
- Stirile zilei
- CONSTANŢA, (28.11.2020, 15:49)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tentativă de armistiţiu. ÎPS Teodosie îi invită pe Iohannis şi pe Orban la slujba de Sf. Andrei, deşi Constanţa este în carantină
Arhiepiscopia Tomisului şi ÎPS Teodosie invită autorităţile statului, de la preşedinte, premier, până la autorităţi locale, să ia parte la sărbătoarea naţională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei.
Urmărește
2248 afișări
ÎPS Teodosie încearcă un armistiţiu şi îi invită pe Iohannis şi pe Orban la slujba de Sf. Andrei, deşi Constanţa este în carantină
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Arhiepiscopia Tomisului, 30 noiembrie este zi de sărbătoare naţională legală, în care ortodocşii şi catolicii români îl cinstesc pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi cel dintâi chemat dintre apostoli, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.
Cu această ocazie, „Arhiepiscopia Tomisului şi Înaltpreasfinţitul Teodosie, personal, invită autorităţile de Stat centrale şi locale (Preşedinte, Premier, membri ai Guvernului, parlamentari, Prefect, Preşedinte al Consiliului Judeţean, primari, consilieri judeţeni şi locali etc.) să ia parte la sărbătoarea naţională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei”, transmit oficialii Arhiepiscopiei.
Astfel, sâmbătă, de la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului şi Acatistul Sfântul Apostol Andrei la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, iar duminică, 29 noiembrie, şi luni, 30 noiembrie, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa.
Arhiepiscopia Tomisului a cerut la Tribunalul Constanţa anularea unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin care se interzicea ca la pelerinaje să participe alte persoane în afara celor care au domiciliul în localitatea unde se desfăşoară. Solicitarea a fost, însă, respinsă.
ÎPS Teodosie i-a scris premierului că nu va îngădui ca dreptul de a-l cinsti pe Sfântul Andrei să fie călcat în picioare: „Ce veţi face? Ne veţi bate, amenda, aresta şi executa?”. ÎPS Teodosie a amintit şi de revoluţia din 1989: „Nu subestimaţi dorinţa oamenilor de a striga în stradă”.
La rândul său, premierul Ludovic Orban i-a transmis ierahului că sfatul său este ca ÎPS Teodosie să îndemne credincioşii la respectarea regulilor.
„Sfatul meu sincer către Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie este să îndemne credincioşii la respectarea regulilor, pentru că aceste reguli nu sunt făcute ca să împiedice credincioşuii să se roage sau să participe la pelerinaje sau la alte activităţi, ci să apere sănătatea. Eu cred că orice om trebuie să aibă grijă de sănătatea oamenilor”, spune Ludovic Orban.
El a reamintit că la Constanţa e o situaţie specială, pentru că municipiul Constanţa e în carantină.
„În decizia de carantinare este şi o prevedere legată de desfăşurarea cultelor, pelerinajelor. Nu se interzic slujbele, ci se organizează în anumite condiţii”, a transmis premierul.
Patriarhia Română a cerut joi autorităţilor ca, în mod excepţional, să permită, pe 30 noiembrie, pelerinajul la Peştera Sfântului Apostol Andrei, din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, cu respectarea tuturor regulilor sanitare.
Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. Iniţial era ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, de la care aude că Hristos este Mesia Cel aşteptat. Astfel, devine ucenic al lui Iisus Hristos, chemând şi pe fratele său, Simon, care va deveni Apostolul Petru. De aceea este numit Cel dintâi Chemat.
Cei doi au renunţat la îndeletnicirea de pescari, i-au urmat lui Hristos şi, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni”, adică apostoli. După Înălţarea Domnului, sorţii au decis ca Andrei să propovăduiască în Bitinia, Tracia, Macedonia şi Sciţia Minor (Dacia Pontică, Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis, Histria), apoi Bizanţ şi Grecia. De aceea este cunoscut drept „apostolul românilor”.
În 30 noiembrie este Praznicul Sfântului Apostol Andrei şi se organiza pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sfântul Apostol Andrei.
Citește pe alephnews.ro: O navă a Rusiei s-a scufundat în largul Spaniei în urma unei explozii. De ce analișii privesc accidentul cu suspiciune
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Tu cum păstrezi spiritul Crăciunului? Liana Nica: „Privește-ți interiorul ca pe un brad pe care îl împodobești cu emoții bune”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:57
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1035. Rusia încearcă să stabilească un punct de sprijin pe malul vestic al Niprului, fără intenţia de a ataca Hersonul / SUA intenţionează să impună mai multe sancţiuni asupra energiei ruse până la sfârşitul anului
-
ieri, 22:38
Compania responsabilă de ChatGPT ia în calcul construirea unui robot umanoid