Trecătorii rămân fără cuvinte la vederea maşinii. Explicaţia pentru care un automobil a fost înfipt în zidul unei case din judeţul Alba

O maşină „înfiptă” la etajul doi al unei case din oraşul Teiuş, judeţul Alba, atrage privirile trecătorilor. Nu este vorba despre un accident, ci despre un proiect de decorare a locuinţei, pentru care proprietarul a primit autorizaţie.

Urmărește
15731 afișări
Imaginea articolului Trecătorii rămân fără cuvinte la vederea maşinii. Explicaţia pentru care un automobil a fost înfipt în zidul unei case din judeţul Alba

Decoraţiune inedită: O maşină a fost „parcată” la etajul doi al unei case din Teiuş, judeţul Alba. Foto: Facebook

Peretele inedit, realizat de proprietarul casei din Teiuş, judeţul Alba, atrage, din weekend, privirile tuturor trecătorilor, iar imaginile cu maşina care pare intrată pe jumătate în zid au fost postate şi pe Facebook.

Potrivit vecinilor, proprietarul casei a făcut singur toată treaba. Maşina este tăiată pe jumătate şi ancorată pe peretele casei cu ajutorul unor şuruburi, pe un cadru metalic. Lucrările au fost terminate sâmbătă după-amiază, când bărbatul a adus în curte o macara cu ajutorul căreia a ridicat maşina la etajul doi.

Primarul oraşului Teiuş, Mirel Hălălai, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că, pentru a-şi pune în practică ideea, proprietarul casei a făcut toate demersurile legale necesare, în urmă cu peste un an, şi a primit autorizaţie de construcţie pentru „Amplasare o jumătate de maşină în scop banner 3D pe peretele către curte”.

„Obţinerea aprobării pentru o astfel de lucrare nu este simplă şi durează destul de mult. Această iniţiativă se întinde peste un an. Perseverenţa este un lucru bun şi până la urmă a avut succes, a reuşit să-şi pună în practică ideea”, a declarat primarul Teiuşului.

Potrivit edilului, maşina amplasată la etajul doi al clădirii are doar scop ornamental.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici