- Home
- Stirile zilei
- BUCUREŞTI, (06.06.2017, 14:32)
- Oana Despa
Al treilea mandat de arestare preventivă emis pe numele lui Sebastian Ghiţă. Fostul deputat, audiat prin videoconferinţă de la Belgrad | UPDATE: ÎCCJ anunţă pe 12 iunie dacă emite al patrulea mandat de arestare
Judecătorii instanţei supreme au emis un nou mandat de arestare preventivă, al treilea, pentru Sebastian Ghiţă, în dosarul Ponta-Blair, în care este acuzat de instigare la spălare de bani. Hotărârea a fost luată după ce fostul deputat a fost audiat prin videoconferinţă, nefiind definitivă.
Urmărește
918 afișări
Instanţa supremă decide dacă emite al treilea mandat de arestare pentru Sebastian Ghiţă
UPDATE 21:56 ÎCCJ va anunţa pe 12 iunie dacă emite al patrulea mandat de arestare pentru Sebastian Ghiţă
Instanţa supremă a rămas în pronunţare, marţi, privind cererea DNA de arestare a lui Sebastian Ghiţă în dosarul în care este judecat alături de fostul primar din Ploieşti, Iulian Bădescu. Judecătorii vor anunţa sentinţa pe 12 iunie.
În ceea ce priveşte procesul pe fond, fostul deputat nu a putut fi audiat, marţi, prin videoconferinţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Avocatul lui Sebastian Ghiţă a declarat în faţa instanţei că fostul deputat i-a înştiinţat telefonic că este la sediul instanţei unde trebuie să aibă loc videonconferinţa, însă că acolo nu mai există o sală pentru această procedură şi că autorităţile din Serbia nu au fost înştiinţate despre o videoconferinţă. Astfel, cererea de arestare preventivă a fostului deputat s-a judecat în lipsa acestuia, termenul pe fond fiind amânat pentru 20 iunie.
UPDATE 17.20 ÎCCJ, în pronunţare privind arestarea lui Ghiţă în al patrulea dosar. Audierea, amânată
Instanţa supremă a rămas în pronunţare privind cererea DNA de arestare a lui Sebastian Ghiţă în dosarul în care este judecat alături de fostul primar din Ploieşti, Iulian Bădescu. În ceea ce priveşte procesul pe fond, fostul deputat nu a putut fi audiat prin videoconferinţă.
Avocatul lui Sebastian Ghiţă a declarat în faţa instanţei că fostul deputat i-a înştiinţat telefonic că este la sediul instanţei unde trebuie să aibă loc videonconferinţa, însă că acolo nu mai există o sală pentru această procedură şi că autorităţile din Serbia nu au fost înştiinţate despre o videoconferinţă. Astfel, cererea de arestare preventivă a fostului deputat s-a judecat în lipsa acestuia, termenul pe fond fiind amânat pentru 20 iunie.
La solicitarea judecătorului care a precizat că inculpatul trebuie să comunice o reşedinţă, avocaţii au spus că nici ei nu cunosc adresa la care locuieşte momentan Sebastian Ghiţă şi că dorinţa acestuia este de a nu fi asaltat de presă.
La rândul lor, procurorii au arătat în faţa instanţei supreme că, pe baza evaluării faptelor, există temerea că lăsarea în libertate a lui Sebastian Ghiţă reprezintă un pericol, extrădarea fiind necesară şi în această cauză. Totodată, procurorii au spus că arestarea preventivă se impune pentru buna desfăşurare a dosarului, având în vedere că acest pericol pentru ordinea publică generează reacţii negative.
"Motivele s-au accentuat, faptele care fac obiectul sunt dovedite de probatoriul urmăririi penale şi procesului de judecată", au susţinut procurorii.
Avocaţii fostului deputat au susţinut că solicitarea de arestare preventivă a procurorilor în această cauză trebuie respinsă pentru că Ministerul Public şi-a întemeiat cererea pe două motive, fuga inculpatului pentru a se sustrage judecăţii şi pe faptul că privarea de libertate este necesară pentru eliminarea unui pericol, ori ideea sustragerii nu mai poate fi invocată atâta timp cât Sebastian Ghiţă se află în custodia autorităţilor din Serbia.
"Dacă era o temere faţă de pericol, atunci Ministerul Public avea toate motivele pentru înlăturarea ei", au susţinut apărătorii lui Sebastian Ghiţă. Procurorii au apreciat susţinerea avocaţilor ca fiind neîntemeiată.
În acest dosar, fostul deputat Sebastian Ghiţă este judecat pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit şi spălare de bani.
Procurorii susţin că Sebastian Ghiţă i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu pentru ca acesta din urmă să finanţeze o asociaţie sportivă susţinută de Ghiţă, pentru a disimula provenienţa casei cei doi semnând un contract fictiv.
-------------------------------------------------------------------
Judecătorii instanţei supreme au emis, marţi, al treilea mandat de arestare preventivă pentru Sebastian Ghiţă, în dosarul Ponta-Blair, în care este acuzat de instigare la spălare de bani. Hotărârea a fost luată după ce fostul deputat a fost audiat prin videoconferinţă, nefiind definitivă.
"Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti privind pe inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian. (..) Dispune arestarea preventivă a inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării", se arată în decizia ÎCCJ.
Fostul deputat poate contesta hotărârea în 48 de ore.
Mandatul de arestare preventivă a fost emis după ce fostul parlamentar a fost audiat prin videoconferinţă, acesta fiind în prezent la Belgrad, unde se judecă cererea statului român de extrădare a lui Sebastian Ghiţă. Acesta este cercetat în Serbia sub control judiciar, fiind eliberat pe o cauţiune de 200.000 de euro, având interdicţia de a părăsi Belgradul.
Instanţa supremă programase audierea prin videoconferinţă a lui Sebastian Ghiţă pentru 23 mai, însă avocatul său a cerut judecătorilor amânarea pe motiv că are nevoie de timp să studieze dosarul, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Astfel, chiar dacă a apărut în faţa judecătorilor români, fostul parlamentar nu a dat declaraţii atunci.
Fostul deputat a fost cel care a transmis, prin avocaţi, că vrea să participe activ la proces. Pe 18 mai, Sebastian Ghiţă a spus că vrea să dea declaraţii în prezenţa unui avocat ales din Serbia.
Procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă pentru Sebastian Ghiţă în dosarul „Ponta – Blair”, în care fostul deputat este acuzat de spălare de bani.
La ora 15.00, Sebastian Ghiţă ar urma să fie audiat tot prin videoconferinţă în dosarul în care este judecat alături de fostul primar din Ploieşti, Iulian Bădescu.
Sebastian Ghiţă a fost eliberat în Serbia pe o cauţiune de 200.000 de euro, însă are interdicţie de a părăsi Belgradul.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe