„Singura democraţie din Orientul Mijlociu” – una dintre cele mai puternice sintagme care definesc Israelul – începe să se subţieze. Ţara se învârte în jurul unui singur om şi a intereselor sale.
Netanyahu a reuşit să forţeze al treilea rând de alegeri. Dacă anticipatele din aprilie i-au fost necesare pentru a ocoli audierea necesară punerii sub acuzare, iar cele din septembrie pentru a-l împiedica pe Procurorul General să prezinte Preşedintelui şi Knessetului actele de acuzare, alegerile din 2 martie, pe care nu şi le doreşte decât el, vor fi pentru a-i asigura imunitatea.
Pe scena politică israeliană nu există lideri politici care să-i ţină piept. Cei din Kahol Lavan (Albastru Alb) sunt încă neexperimentaţi şi chiar dacă până şi Israel Hayom, oficiosul premierului, îi dă cu 3-4 mandate înaintea Likud, e greu de crezut că-şi vor putea fructifica avantajul ulterior, la masa verde. Vulpoiul bătrân Lieberman de la Yisrael Beiteinu n-are tracţiune electorală.
De câteva zile, Canal 13 transmite o serie de reportaje “la catafalc”: “Netanyahu, ultima luptă”, despre viaţa şi opera politică a acestuia. Duminică e anunţată altă producţie – „Zilele lui Netanyahu”. Se întreţine iluzia de crepuscul, care nu mi se pare că ar ilustra realitatea politică.
Ieri seară, Lieberman ieşise cu o declaraţie care i s-a părut că l-ar putea păcăli pe Bibi: „Dacă se va pune problema, sunt de acord ca Netanyahu sa fie amnistiat, în schimbul retragerii din politică. Nimeni nu vrea să vadă un prim-ministru în puşcărie”. Azi-dimineaţă, naivul Benny Gantz, co-liderul incoruptibililor de la Kahol Lavan, s-a grăbit să se declare de acord cu acest gheşeft.