Urmează o noapte senină, iar norii se înmulţesc abia spre dimineaţă în nord-vest. Vântul prinde putere în nord-vest, sud-est şi la munte, iar minimele vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade.
Mâine ai parte de vreme caldă în toată ţara, dar cu vânt puternic. Norii se înmulţesc după-amiaza şi seara când vin aversele cu tunete şi fulgere. Pe crestele montane, înalte, nu sunt excluse ninsorile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 26 de grade, iar pe litoral se opresc pe la 13 grade.
Duminică vremea împarte ţara în două. Se răceşte în jumătatea de nord a ţării, dar în sud rămâne mai caldă decât ar fi normal. Peste zi norii cuprind nord-estul ţării şi zona montană, iar noaptea ajung şi în sud-est, unde o să plouă slab. În Carpaţii Orientali vor fi precipitaţii slabe mixte. Maximele pornesc de la 12 grade şi se opresc la 25.
Luni o să fie foarte cald în vest şi sud-vest, iar soarele străluceşte din plin. Doar prin Dobrogea şi la munte ai parte de ceva nori şi câţiva stropi de ploaie. Noaptea însă, în vestul ţării, vin aversele cu tunete şi fulgere. Vântul prinde putere doar pe la munte. Maximele vor fi cuprinse între 14 pe litoral şi 24 de grade în Banat Şi Oltenia.
În Capitală ai parte de o noapte caldă cu cer senin şi în jur de 6 grade.
Mâine, vreme de vară: soarele străluceşte în voie, vântul prinde putere şi o să fie cam 25 de grade.
Dumincă însă norii se înmulţesc şi nu o să fie mai mult 23 de grade. Începi săptămâna cu aceeaşi vreme. Soare printre nori şi 22…23 de grade.