Prima pagină » Coronavirus » Pacienţi trataţi în ambulanţă. Şeful SAJ Timiş trimite ambulanţele în sprijinul pacienţilor din UPU

Pacienţi trataţi în ambulanţă. Şeful SAJ Timiş trimite ambulanţele în sprijinul pacienţilor din UPU

Pacienţi trataţi în ambulanţă. Şeful SAJ Timiş trimite ambulanţele în sprijinul pacienţilor din UPU

Numărul mare de infectări cu coronavirus a dat peste cap spitalele, iar pacienţii non-COVID au tot aşteptat vremuri mai bune.

Acum, iau cu asalt secţiile UPU şi, până să îi vadă un medic, trec zeci de minute. Aglomeraţia nu este însă singurul motiv.

„Există, de exemplu, o ditanţare mai mare în timp, în momentul în care vrei să faci investigaţii radiologice. Pentru că, după fiecare pacient, se nebolizează, se şterge. Nu mai e ca în 2019, când puteai să trimiţi pacient după pacient. Am avut şi situaţii în care pacienţii au aşteptat chiar şi o oră, o oră şi jumătate”, a spus Mihai Grecu, şef UPU – Spitalul Judeţean Timişoara.

Excepţie fac pacienţii în stare gravă, ei au prioritate, dar dacă au COVID-19, situaţia se complică şi pentru ei. Stau ore în şir în ambulanţă, până se eliberează un pat la ATI. 

Marius a avut un astfel de caz, în urmă cu două zile. A dus un bolnav dependent de oxigen, la Spitalul Victor Babeş, dar toate locurile erau ocupate.

„Au sunat la stadionul CFR, au sunat la Policlinica CFR, au sunat la Cinica de Recuperare Ascar, nu au găsit locuri. Am mai stat, au venit prima oară după 40 de minute, mi-au spus să vadă ce mai fac, au mai venit la o oră şi ceva şi mi-au spus să mergem la Lugoj”, a spus Marius Cioclu, ambulanţier.

Şi uite-aşa, ambulanţele se transformă în săli de aşteptare şi tratament, iar buteliile de oxigen au devenit cel mai preţios lucru. 

Înainte de pandemie, erau încărcate o dată la 4-5 zile. Acum, sunt umplute şi de două ori pe zi. Mai ales că ambulanţele sunt chemate şi în ajutor la UPU.

„La Spitalul Municipal, o dată, când s-a rămas acolo, fără oxigen şi a fost chemată ambulanţa, pentru a substitui această lipsă de oxigen. Am şi suplimentat cu 45-50 de tuburi, rezervele noastre. Dispunem de 650 de tuburi, în prezent şi eram pregătiţi să deplasăm ambulanţe, să facem schimburile de oxigen, în curţile spitalelor. S-au făcut resuscitări şi în curtea spitalului”a declarat Iancu Leonica, şef SAJ Timiş.