- Home
- Stirile zilei
- (18.03.2023, 15:05)
- Daniel Contescu
Un pumnal de 24.000 de dolari, printre cadourile nedeclarate de fostul preşedinte american
Foreign Gifts and Decorations Act cere ca darurile care depăşesc 480 USD către preşedinte, vicepreşedinte şi membri ai familiei primite de la oficiali din alte ţări să fie raportate Departamentului de Stat.
Urmărește
1014 afișări
Crose de golf şi un pumnal de 24.000 de dolari, cadourile nedeclarate de preşedintele Trump
UPDATE Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat într-o postare pe reţeaua de socializare Truth că va fi arestat marţi. Trump a scris că „scurgerile ilegale” din biroul procurorului districtual din Manhattan indică faptul că „candidatul republican şi fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii va fi arestat marţi săptămâna viitoare”. Trump şi-a îndemnat susţinătorii să protesteze.
Oamenii legii din New York evaluează acuzaţiile aduse împotriva lui Trump într-o anchetă privind banii plătiţi femeilor care au susţinut că au avut întâlniri sexuale cu fostul preşedinte, pentru a obţine tăcerea lor. Şi o altă anchetă îl are în vizor pe fostul preşedinte: acesta nu ar fi declarat sute de cadouri obţinute de la autorităţi străine.
ŞTIREA INIŢIALĂ
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Un pumnal în valoare de 24.000 de dolari se află printre cele 16 cadouri sosite din Arabia Saudită, cadouri care se ridică la un total de peste 45.000 de dolari. Butoni, o vază şi o reproducere a Taj Mahal-ului în valoare de 4.600 de dolari au fost printre cele 17 cadouri din India. Plus un portret în mărime naturală oferit de preşedintele din El Salvado, dar şi de crose de golf primite de la prim-ministrul Japoniei de atunci, Shinzo Abe, între 2018 şi 2019.
Sunt câteva dintre sutele de cadouri primite de la autorităţi străine pe care fostul preşedinte american Donald Trump nu le-a declarat niciodată, a dezvăluit de Casa Albă, explicând că acestea valorează mai mult de un sfert de milion de dolari, potrivit unui raport al guvernului SUA.
Conform Legii privind cadourile şi decoraţiunile străine, cadourile care depăşesc 480 USD către preşedinte, vicepreşedinte şi familiile acestora de la oficiali străini trebuie declarate Departamentului de Stat.
Comportamentul lui Trump este socotit o „desconsiderarea flagrantă pentru statul de drept şi gestionarea greşită sistematică a cadourilor mari”, a spus preşedintele Comisiei de Supraveghere a Camerei, Jamie Raskin, comentând raportul de 15 pagini.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:35
-
astăzi, 11:30
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România