Unde se poate respira cel mai curat aer din Europa
Particulele fine, poluantul cu cel mai mare impact asupra sănătăţii în ceea ce priveşte moartea prematură şi îmbolnăvirile au fost, de asemenea, scăzute în aerul din Funchal (Madeira), Tallinn (capitala Estoniei) şi oraşul norvegian Bergen, conform sursei citate.
Lista calităţii aerului s-a bazat pe o evaluare a datelor din peste 320 de oraşe din Europa, publicată joi de EEA.
Dintre acestea, 127 de oraşe s-au dovedit a avea o bună calitate a aerului, în timp ce 123 au avut o poluare moderată şi 73 au fost clasificate ca având o calitate slabă sau foarte slabă.
Majoritatea oraşelor situate în partea inferioară a clasamentului se află în Polonia şi în nordul Italiei.
Agenţia europeană de mediu a evaluat poluarea cu particulele în suspensie PM2.5 în 323 de oraşe din 26 de ţări ale UE, dar şi din Islanda, Norvegia şi Elveţia.
Clasamentul a acoperit ultimii doi ani şi nu a inclus toate oraşele europene, omisiuni cauzate de lipsa unor date comparabile.
În România, cel mai curat aer se consideră că se găseşte la Sinaia. Specialiştii susţin că acesta ar fi fost principalul motiv pentru care în staţiunea de pe Valea Prahovei a fost construit Palatul Peleş.