Prima pagină » Editorialiștii » COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Eurocasa mea

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Eurocasa mea

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Eurocasa mea

Ieri a fost o zi de sărbătoare cu semnificaţii multiple.

A fost Ziua Europei, Ziua Victoriei şi nicidecum în ultimul rând, Ziua Independenţei României.

Toate sunt ale noastre, pentru că suntem europeni, iar istoria noastră este  şi a Europei în egală măsură.

Noi suntem europeni prin naştere iar drepturile astfel dobândite sunt inalienabile.

Ca în multe alte ocazii, suntem divizaţi referitor la apartenenţa noastră la Uniunea Europeană.

Unii o consideră norocul nostru, iar alţii o privesc ca pe un blestem.

Uniunea nu este nici norocul şi nici ghinionul nostru.

Pur şi simplu, ea  e casa noastră.

Aici, în acest spaţiu ne-am născut, am crescut, am fost educaţi.

Pentru noi, aici, în Europa, e acasă.

Criticile pe care le adresăm Uniunii, ba că ne-au furat, ba că ne-au umilit, ba că ne calcă-n picioare tradiţiile şi obiceiurile, sunt complet aiurea.

Totul a depins şi depinde de noi, de felul în care ne prezentăm, de modul în care ne clădim argumentaţia, de demnitatea pe care ştim s-o afişăm sau nu.

Avem un obicei care ne pune într-o mare dificultate în relaţia cu Uniunea.

Suferim de un acut complex de inferioritate.

Rădăcinile sunt vechi şi adânci.

Secole de aservire au avut şi alţii, chiar mai crunte decât ale noastre, dar odată cu sfârşitul lor, s-au mândrit în a sta drept în faţa oricui.

Aş vrea să fim şi noi la fel.

Ca să fiu sincer, nu-mi place deloc faptul că nu suntem în Spaţiul „Schengen”.

Am plătit cu mult peste un miliard de Euro pentru securizarea graniţelor Uniunii aflate pe teritoriul nostru şi tot „afară” suntem.

Pe bune, asta îi face pe cei mai ofticaţi pe Uniune să fie tot mai vocali şi nu prea ai ce să le zici.

Totuşi, e nedrept !

Apartenenţa la UE e un miracol pe care-l aşteptam după marasmul comunist.

Că el s-a mai „ajustat”, e o altă discuţie şi, sigur, chestiunea asta o „datorăm” celor care ne-au condus de-atunci încoace, nicidecum Uniunii.

De aceea, acum, mi-ar plăcea să am conducători care ştiu şi pot să mai şi dea cu pumnu-n masă.

Pentru mine şi ai mei. Pentru noi.

M-aş simţi mai european…