Prima pagină » Știrile zilei » USR îi cere lui Burduja să publice lista cu administratorii companiilor ce trebuie înlocuiți

USR îi cere lui Burduja să publice lista cu administratorii companiilor ce trebuie înlocuiți

Deputatul USR Cristina Prună îi cere ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să facă publică lista cu administratorii companiilor de stat din subordine care trebuie înlocuiți și calendarul procesului de selecție.
USR îi cere lui Burduja să publice lista cu administratorii companiilor ce trebuie înlocuiți
Laura Buciu
16 apr. 2025, 11:43, Politic

Deputata Cristina Prună îi solicită ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să dea publicității lista completă a administratorilor companiilor de stat din subordinea sa care trebuie înlocuiți, urmare a solicitărilor Comisiei Europene, calendarul procesului de selecție, precum și măsurile concrete pe care le-a luat pentru ca România să nu piardă finanțarea de aproape 300 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, peste 40 de administratori și supraveghetori numiți pe criterii netransparente și neconforme trebuie schimbați.

„România se apropie de un eșec major în implementarea reformelor asumate prin PNRR din cauza lipsei de acțiune a Ministerului Energiei, condus de Sebastian Burduja, de a depolitiza consiliile de administrație și de supraveghere ale companiilor din subordine. I-am adresat deja ministrului două interpelări pentru a ne spune cine sunt acești oameni cu nume și prenume, însă nu am primit niciun răspuns. Primul pas în a repara o greșeală este să admiți că există”, susține Cristina Prună.

Potrivit parlamentarului USR, modalitatea în care ministrul Energiei a făcut unele înlocuiri rămâne controversată

„Sebastian Burduja continuă numirile politice în consiliile de administrație”, acuză USR.

Deputata îl acuză și pe fostul ministru al Energiei că subminează orice încercare de reformă reală, atunci când susține că toate numirile pe care le-a făcut la companii strategice, precum Romgaz și Nuclearelectrica, au fost conform legii.

„Domnul Popescu ar trebui să își asume consecințele reale ale numirilor pe care le-a făcut: risc financiar uriaș pentru statul român, pierderea credibilității în fața Comisiei Europene și amânarea reformelor structurale. E nevoie de profesionalizarea conducerilor acestor companii și de un proces transparent de selecție, nu împărțirea funcțiilor între partide sau crearea de mega-agenții care să angajeze pe criterii clientelare, precum Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). România are nevoie de competență, transparență și reformă reală în companiile energetice de stat, nu de perpetuarea sistemului de cumetrii politice”, a concluzionat Cristina Prună.