Covidul intră în politic. Ai aflat, probabil, despre politicieni infectaţi cu noul coronavirus. Dar, niciun lider nu a căzut pradă periculosului virus, până aseară. Şeful USR, Dan Barna a anunţat că este pozitiv.
Dan Barna – preşedinte USR: Am făcut până acum numeroase teste. Şi acum m-am testat pur întâmplător. Trebuia să particip sâmbătă la o conferinţă într-un studio unde se filma evenimentul respectiv, un eveniment de campanie. Şi, ca să intri în studio ţi se cerea să ai un test valabil, făcut cu două zile înainte.
De altfel, asta este o practică la USR. Înaintea oricărui eveniment, cum era cel de sâmbătă, membrii care participă fac un test rapid. Odată cu Dan Barna s-au testat şi alţi colegi. Iar cei care au intrat în contact cu el s-au autoizolat.
Stelian Ion – deputat USR: Testul pe care l-am efectuat eu a ieşit negative. E foarte important, însă, din când în când să facem aceste teste, pentru că mai intrăm în legătură şi cu alţi oameni.
Ionuţ Moşteanu – purtător de cuvânt USR: N-ar fi trebuit să fiu sâmbătă la eveniment, deci nu m-am testat. În momentul ăsta m-am izolat, pentru că, prin definiţia de caz nu sunt contact direct, dar m-am văzut marţi cu Dan Barna la Parlament. N-am niciun simptom. Până acum am respectat toate regulile.
Dan Barna aşteaptă acum repetarea testului, peste 7-8 zile. Dacă iese tot pozitiv, liderul USR nu va putea vota pe 6 decembrie.