Prima pagină » Life-Entertaiment » Veste bună pentru cei mici. Disney îşi redeschide porţile

Veste bună pentru cei mici. Disney îşi redeschide porţile

Veste bună pentru cei mici. Disney îşi redeschide porţile

DisneyLand Paris se redeschide pentru public astăzi. Acest lucru se datorează în special vaccinării în masă de care a dat dovadă Franţa. Chiar dacă Disneyland Paris a fost închis din 30 octombrie 2020, a fost, totuşi, un imens centru de vaccinare în weekenduri cu o echipă de 60 de medici, infirmiere,pompieri şi personal de primire. Centru la care se vaccinau minim 1.000 de persoane pe zi.

Anunţul a fost făcut săptămâna asta de către reprezentaţii parcului de distracţii.

Vor fi „măsuri de sănătate şi de siguranţă adecvate”, precizează comunicatul publicat pe site-ul parcului de distracţii. Dar nu a oferit, însă, detalii cu privire la capacitatea la care va funcţiona Disneyland Paris.

Cu toat acestea, masca va fi obligatorie vizitatorilor cu vârste începând de la 6 ani.

De asemenea, Hotelul Disneyland va planifica redeschiderea pe 2 iulie 2021.

În Statele Unite, parcul Disneyland din Anaheim, Los Angeles, s-a redeschis deja de la sfârşitul lunii aprilie, cu o capacitate de 25%.