Despre senicid, în relaţie cu covidul, vorbeşte autorul “Lebedei Negre” (foto), într-un eseu în care argumentează că noul coronavirus nu e, contrar aparenţelor, o problemă a bătrânilor.
“Covidul îi afectează pe bătrâni, în mod disproporţionat. Dar la fel se întâmplă cu toate celelalte afecţiuni. Un fapt simplu de viaţă e că, într-o populaţie, bătrânii sunt cei care mor disproporţionat, din toate cauzele. Dacă te uiţi la the force of mortality (forţa mortalităţii – rata instantanee a deceselor la o anumită vârstă, măsurată pe o bază anuală, n.m.), ai observa cum covidul reduce speranţa de viaţă în general, proporţional cu mortalitatea oamenilor, un efect care debutează înaintea vârstei mijlocii (…).
Dacă acest covid e o problemă a persoanelor în vârstă – care merită, din acest motiv, să fie ignorată – să tratăm cardiologia, oncologia, urologia şi cea mai mare parte a medicinei interne în acelaşi mod.
, legată de covid, devine efectiv un argument de eugenie necondiţionată, senicid necondiţionat. Principala caracteristică a societăţii civilizate e protejarea celor slabi. Mediteraneenii antici dădeau un statut înalt bătrânilor. La fel ca aproape orice societate care nu se află în descompunere (…).
O altă problemă pe care tinerii psihopaţi n-o pricep este că modul în care e construită societatea e prin raţionament dinamic, nu static (…). O anumită categorie de oameni (de regulă, implicaţi în tehnologie), afectaţi de orbirea Lebedei Negre, au o tulburare mentală care îi face să ignore că lucrurile se mişcă. Cei de 30 de ani nu vor îngheţa în tinereţe desăvârşită; societăţile (civilizate) au fost organizate în jurul angajamentelor inter-generaţionale – îi tratezi pe actualii bătrâni aşa cum ai vrea să fii tratat când vei îmbătrâni. Fiindcă până şi psihopaţii vor fi mai în vârstă într-o zi.
Nu e vorba despre un singur eveniment (această pandemie), ci despre toate pandemiile viitoare, inclusiv despre cea care va lovi când vei fi mai în vârstă. De ce-i atât de greu să pricepi că, ucigând bătrâni, îţi reduci propria speranţă de viaţă?”.