„Situația este foarte tristă (…) depinde complet de cei care îl îngrijesc și nu mai poate vorbi”, a spus jurnalistul, dedicat evenimentelor din lumea competiției Formula 1, despre multiplul campion mondial.
De șapte ori campion mondial al Formulei 1, Michael Schumacher, nu a mai avut apariții în public de la accidentul său de schi, care a avut loc în Alpii Francezi, în decembrie 2013. Detalii despre starea sa sunt foarte rare, familia alegând să protejeze astfel viața privată a fostului pilot.
Felix Gorner, un jurnalist german cunoscut ca urmăritor al competiției Formula 1, a reușit să adune câteva informații despre sănătatea lui „Schumi”. Potrivit acestuia, „Situația este foarte tristă. El are nevoie de îngrijiri constante și depinde complet de cei care îl îngrijesc. Nu mai poate vorbi”, scrie sursa citată.
O dezvăluire care amintește de cuvintele fiului lui Mick Schumacher – a adăugat jurnalistul – care spunea în 2021: „am avea multe să ne spunem și ar fi grozav dacă s-ar întâmpla acest lucru”.
Gorner a explicat că puține persoane au permisiunea familiei ca să-l viziteze pe celebrul pilot: „În prezent, un număr de maximum de 20 de persoane pot lua legătura cu Michael. Și, din punctul meu de vedere, aceasta este strategia corectă. Pentru că familia acționează în interesul lui Michael. Ea i-a protejat întotdeauna foarte strict viața privată, iar acest lucru nu s-a schimbat.”
Viața lui Michael Schumacher s-a schimbat radical în urmă cu mai mult de 11 ani, într-o zi din decembrie 2013, după un accident de schi pe pârtiile din stațiunea franceză Méribel, unde s-a rănit foarte grav la cap. Pentru a-i salva viața, medicii de la spitalul din Grenoble au procedat la mai multe intervenții pe creier, inducându-i coma artificială pentru o perioadă lugă de timp. El s-a întors acasă, în Elveția, după nouă luni de la accident, iar situația sa a evoluat foarte puțin de atunci.
Ca pilot, germanul Schumacher a avut un singur accident mai grav, cu o mașină de curse Ferrari, care l-a scos de pe pistele Formulei 1 doar trei luni. În ianuarie 2025, Michael a împlinit 56 de ani.