Adriana, eroul de la Spitalul Militar Central din Capitală, care are grijă de medici şi de pacienţi, deopotrivă: „Cel mai important este ca ei să nu renunţe”
This browser does not support the video element.
Medicii de la Spitalul Militar Central din Capitală din prima linie au un ajutor de nădejde: pe Adriana, asistent social. E toată un suflet, gata oricând să-i ajute atât de pacienţi, cât şi pe doctori. Ce rol are ea?
„Acordarea suportului pentru toate persoanele vulnerabile care ajung în unitatea de primiri urgenţe. În mod normal, orice persoană care ajunge în unitatea de primiri urgenţe este considerată persoană vulnerabilă indiferent de mediul social din care vine. De exemplu, persoane fără adăpost, victime ale violenţei, persoane singure, vârstnici, persoane fără aparţinători sau persoane fără identitate, rolul meu este să mă asigur că în cel mai scurt timp persoanele vor fi identificate”, spune Adriana, asistent social UPU Spitalul Militar Central.
Adriana este alături şi de medici. Îi ajută să se echipeze. Misiunea are precizie robotică.
„Mă asigur că paşii, atât pentru echipat cât şi pentru dezechipat sunt respectaţi în mod corspunzător pentru protecţia personalului medical. Se simte că sunt stresaţi, se simte presiunea pe care o au, dar se comportă ca nişte profesionişti, ţin cont de toate indicaţiile”, continuă Adriana.
Adriana munceşte ore în şir, dar nu se plânge. Mai mult, ea găseşte şi forţe pentru a-i încuraja pe medici.
„Cel mai important este ca ei să nu renunţe, să nu uite că sunt o echipă. Sunt foarte mulţi oameni care în momentul ăsta depind de ei!”, adaugă asistenta.
Şi noi putem avea grijă de eroii din spitale. Îndemnul lor e să stăm acasă.