METEO Prognoza pentru luna februarie: Temperaturi mai ridicate decât cele normale

Publicat: 02 02. 2021, 08:14
Actualizat: 23 08. 2021, 15:47

1 – 8 februarie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele intracarpatice. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în jumătatea sudică a ţării, dar mai ales în sud-vest şi la munte, dar şi local excedentar în nordul extrem al ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

 

8-15 februarie

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile intracarpatcie, dar mai ales în zonele montane, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

15 – 22 februarie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general excedentar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

22 februarie – 1 martie

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.