Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de furtună. Miercuri, până la ora 18:00, este cod roşu de „vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torenţiale care vor acumula peste 25-30 l/mp”.
Sunt vizate localităţile Însurăţei, Victoria şi Bărăganul, din judeţul Brăila, şi Scânteia, din judeţul Ialomiţa.
Un cod portocaliu este în vigoare până la ora 18:15. Sunt vizate localităţile Alba Iulia, Aiud, Blaj, Ocna Mureş, Teiuş, Unirea, Galda de Jos, Şona, Mihalţ, Lopadea Nouă, Stremţ, Sâncel, Sântimbru, Lunca Mureşului, Ciugud, Bucerdea Grânoasă, Berghin, Fărău, Noşlac, Crăciunelu de Jos, Hopârta, Rădeşti şi Ohaba din judeţul Alba.
Specialiştii avertizează că urmează „vijelie cu rafale de 70-80 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină şi local averse torenţiale care vor acumula 25 l/mp”.
Un alt cod portocaliu este valabil până la ora 18.30 în judeţul Cluj. Furtuna ar putea lovi localităţile Turda, Câmpia Turzii, Apahida, Floreşti, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Iara, Săvădisla, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Luna, Feleacu, Jucu, Moldoveneşti, Mociu, Călăraşi, Cămăraşu, Căianu, Cătina, Suatu, Petreştii de Jos, Geaca, Sănduleşti, Ciurila, Tureni, Pălatca, Aiton şi Ploscoş.