În prezent, medicul lucra pe o altă secţie a Spitalului Judeţean Timişoara. Medicul a fost găsit de mama sa, luni, în stare de inconştienţă. Acesta ar fi luat substanţe pentru anestezierea pacienţilor din spital, care i-au cauzat moartea.
Colegii spun că, în ultima perioadă, medicul era foarte obosit. Aseară, medicul a ieşit din tură şi a mers acasă.
Dorel Săndesc, vicepreşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, a declarat că există, într-adevăr, presiune pe medicii de la ATI, iar personalul medical nu mai face faţă, a precizat Aleph News.
Vestea vine în urma proiectului pilot de evaluare a epuizării fizice şi a stresului profesional în rândul cadrelor medicale de la Spitalului „Victor Babeş” Timişoara, în urma căruia s-a dovedit că mai mult de jumătate dintre angajaţii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara au un nivel mediu sau ridicat de epuizare.