2011

România a avut anul trecut deficit comercial de 9,56 miliarde euro, apropiat de cel din 2011

Deficitul comercial a crescut anul trecut cu 1,73 miliarde lei, la 42,67 miliarde lei, exporturile urcând cu 4,6% şi importurile cu 4,5%, dar exprimat în moneda europeană indicatorul a scăzut cu 109,4 milioane euro, la 9,56 miliarde euro, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).

Amenzi de peste 29 de milioane de euro pentru încălcarea legislaţiei muncii în 2011

Peste 17.000 de angajatori au fost amendaţi anul trecut pentru nerespectarea legislaţiei muncii, valoarea totală a amenzilor depăşind 29 milioane de euro, cea mai mare parte fiind pentru muncă nedeclarată, a declarat, vineri, inspectorul general de stat de la Inspecţia muncii, Dantes Nicolae Bratu.

BNR a obţinut anul trecut un profit de aproape cinci ori mai mic decât în 2010

Banca Naţională a României a obţinut anul trecut un profit brut de 301,4 milioane lei, (70 de milioane de euro) potrivit datelor neauditate, de aproape cinci ori mai mic decât rezultatul raportat pentru 2010.

2011

Anul ieşirii din recesiune şi al evenimentelor externe Este anul în care, după doi ani şi jumătate de criză, România iese tehnic din recesiune, înregistrându-se o primă creştere a PIB în trimestrul întâi, tendinţă care s-a accentuat în trimestrele următoare. Aceasta nu a însemnat şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai, măsurile de austeritate fiind menţinute pentru […]

Cât au economisit românii în 2011: Depozitele populaţiei în lei au crescut cu 8,7%

Depozitele constituite de populaţie şi firme au urcat anul trecut cu 5,6%, la 187,2 miliarde lei, ceea mai mare creştere fiind înregistrată de economisirile în lei ale populaţiei, cu 8,7%, în timp ce la polul opus se situează depozitele în valută ale companiilor, în scădere cu 9,2%.

Băncile şi-au redus pierderile în ultima lună şi au închis 2011 cu o gaură de 100 de milioane euro

Sistemul bancar a înregistrat anul trecut o pierdere de aproape 430 de milioane lei (100 de milioane de euro), faţă de un rezultat negativ de 516 milioane lei în 2010, reuşind să recupereze în ultima lună din anul precedent peste 400 de milioane lei.

INFLAŢIA DIN 2011 a coborât la minima ultimilor 20 de ani – 3,14%

Inflaţia anuală (decembrie la decembrie) a coborât în 2011 la 3,14%, nivelul minim al ultimilor 20 de ani, în principal ca efect al stagnării preţurilor alimentare, după ce în decembrie preţurile de consum au urcat cu 0,23%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Funeriu: În 2011 s-a încheiat epoca pilelor şi nepotismelor, în 2012 – aceeaşi exigenţă privind frauda

În 2011 s-a încheiat epoca pilelor şi a nepotismelor, exemple fiind un bacalaureat corect, clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii, iar exigenţa privind frauda va continua în 2011, dar au fost şi nerealizări care ţin de lipsa banilor, a declarat ministrul Daniel Funeriu.

BNR a încheiat anul 2011 cu rezerve valutare în uşoară creştere, la 33,2 miliarde euro

Rezervele valutare la BNR au crescut în decembrie cu aproape 1,5 miliarde euro, pe fondul intrărilor de valută de la Banca Mondială şi Comisia Europeană, şi au închis anul trecut la un nivel de 33,2 miliarde euro, uşor mai sus decât valoarea din decembrie 2010, când totalizau 32,4 miliarde euro.

Pro TV – lider de audienţă şi în 2011

Pro TV a încheiat 2011 aşa cum şi-a obişnuit telespectatorii an de an, în poziţia de lider absolut de audienţă, fie că este vorba de ştiri, emisiuni de divertisment, filme sau sport, potrivit unui comunicat al postului de televiziune.

Cine a fost cel mai activ broker de la BVB în 2011

Swiss Capital (fost KBC Securities România) a fost cel mai activ broker de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu operaţiuni de 5,1 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro), şi o cotă de piaţă de 21,9%, rulajul realizat fiind de 3,5 ori mai mare decât cel din anul precedent.

Concertele lui 2011 în România-diverse şi cu nume mari, de la Bon Jovi la Shakira şi Mouskouri

Dacă în 2010 rockul a fost cel mai bine reprezentat în marile concerte din ţară, cele mai importante show-uri de anul acesta au fost susţinute de artişti mult mai diverşi, Shakira, Roxette, Bon Jovi, Sting, Tom Jones, Nana Mouskouri şi Jane Birkin fiind numai câţiva dintre aceştia.

Cele mai importante mesaje publicate pe Twitter în 2011

Mesajele de cel mult 140 de caractere din acest an de pe Twitter au contribuit la mobilizarea protestatarilor, au anunţat înlăturarea sau moartea unor dictatori, precum şi evenimentele cele mai importante ale lui 2011.

CRONOLOGIE: Principalele evenimente din lume în 2011

Revolte în lumea arabă, criza datoriilor în zona euro, eliminarea liderului reţelei teroriste Al-Qaida Osama ben Laden şi catastrofa de la Fukushima sunt doar câteva dintre momentele care au marcat anul 2011. Iată o retrospectivă cu evenimentele principale.

CRONOLOGIE: Personalităţile române decedate în 2011

Scriitorul Fănuş Neagu, muzicianul Johnny Răducanu, criticul de film Viorica Bucur, compozitorul Cornel Fugaru şi regizorii Liviu Ciulei, Alexandru Tocilescu şi Andrei Blaier se numără printre personalităţile culturale ale României decedate în 2011.

Sportivii anului 2011

Tenismanul sârb Novak Djokovici, pilotul german de Formula 1 Sebastian Vettel, atleţii jamaicani Yohan Blake şi Usain Bolt, ciclistul australian Cadel Evans şi judoka francez Teddy Riner se află printre sportivii exponenţiali ai anului 2011.

Cele mai tari perle din fotbalul românesc în 2011

ProSport vă prezintă cele mai tari perle din fotbalul românesc în 2011, o colecţie deschisă de reacţia lui Tănase după ce a aflat că Schalke a ajutat Steaua să prindă primăvara europeană: "Danke Shanke".

Premiul Nobel pentru economie pe 2011: Americanii Thomas Sargent şi Christopher Sims

Economiştii americani Thomas Sargent şi Christopher Sims au câştigat luni premiul Nobel pentru economie pentru progresul înregistrat în cercetarea relaţiilor dintre măsurile de politică economică şi impactul lor asupra economiei reale.

Serialele „Mad Men” şi „Modern Family”, marile câştigătoare la gala premiilor Emmy 2011. Vezi cine a mai câştigat – VIDEO

Serialele "Mad Men" şi "Modern Family" au fost marile câştigătoare la cea de-a 63-a gală a premiilor Primetime Emmy, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles, impunându-se, ca şi în 2010, la categoriile "cel mai bun serial/ dramă" şi "cel mai bun serial/ comedie".

BACALAUREAT 2011: Luni, prima zi de examen cu măsuri sporite de securitate. Vezi tot calendarul probelor

Examenul de bacalaureat începe luni, oficialii Ministerului Educaţiei anunţând măsuri stricte pentru organizare şi desfăşurare, în scopul eliminării posibilităţilor de fraudă.

BRD: Măsurile luate până în prezent sunt insuficiente pentru reducerea deficitului bugetar la 4,4%

Măsurile de reformă adoptate de Guvern până în prezent vor aduce beneficii pe termen lung pentru finanţele publice dar, cel mai probabil, efectele lor pe termen scurt nu vor fi suficiente pentru ca deficitul bugetar să se încadreze în ţinta de 4,4% din PIB, stabilită pentru acest an, potrivit BRD.

Schimbările în componenţa echipelor de F1 şi calendarul competiţional pentru sezonul 2011

Pauza competiţională a fost una liniştită din punct de vedere al transferurilor în Formula 1, în urma deciziei echipelor din "Big Four", Red Bull, Mercedes GP, Ferrari şi McLaren-Mercedes, de a miza în continuare pe piloţilor cu care au terminat sezonul 2010.

FOCUS: Durerile de cap ale piloţilor în 2011: Pneurile, KERS şi aripa dorsală mobilă

Piloţii din Formula 1 s-au arătat îngrijoraţi de noutăţile tehnice adoptate de Federaţia Internaţională de Automobilism pentru sezonul 2011 al Campionatului Mondial, printre care se numără sistemul KERS şi aripa dorsală mobilă, dar şi de noile pneuri cu care vor fi echipate monoposturile lor.

UPDATE: Garanti Bank vrea să aibă în acest an un profit de 5 mil. euro şi active mai mari cu 20%

(modifică titlul şi leadul şi adaugă declaraţii ale oficialilor Garanti Bank, în paragrafele 2, 6 şi 9 -11)

Garanti Bank vrea să treacă pe profit în 2011 şi să-şi crească activele cu 20%

Garanti Bank România îşi menţine planul iniţial de a trece pe profit în acest an şi şi-a propus majorarea nivelului activelor cu 20%, în contextul creşterii soldului creditelor cu 30%, a declarat directorul general al grupului, Murat Atay.

Loteria Română şi-a bugetat pentru 2011 venituri şi cheltuieli în creştere faţă anul trecut

Loteria Română şi-a bugetat pentru acest an venituri totale de peste 1,4 miliarde de lei, în creştere cu 25% faţă de rezultatele preliminare din 2010, pe fondul extinderii portofoliului de produse şi anticipează cheltuieli de 1,26 milioane de lei, mai mari faţă de perioada anterioară.

FMI anticipează şi pentru 2011 riscuri de creştere a preţurilor alimentelor şi energiei în România

FMI anticipează şi pentru 2011 riscuri de creştere a preţurilor pentru alimente şi energie în România, generate de o posibilă "revitalizare" a preţurilor mărfurilor pe plan mondial, iar continuarea deprecierii monedei naţionale ar pune o presiune suplimentară pe rata inflaţiei, potrivit FMI.

Băsescu spune că 2011 nu va fi la fel greu ca 2010, dar nici nu va curge lapte şi miere

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la TVR 1, că 2011 nu va fi un an la fel greu ca 2010, dar nici nu se poate spune că "va curge lapte şi miere", pentru că sunt foarte multe incertitudini în viaţa internaţională şi în economia europeană.

Ce maşini se vor lansa în 2011

Dacă 2010 a fost un an plin de încercări pentru pieţele auto din întreaga lume, de la 2011 se aşteaptă o creştere susţinută a vânzărilor de autoturisme. Constructorii auto nu s-au speriat de criza financiară şi au continuat să investească în noi modele pe care urmează să le lanseze anul viitor, inclusiv în România.

Vezi aici principalele modificări în politica fiscală şi de venituri aplicate de la 1 ianuarie

Creşterea taxei auto şi a accizelor, posibilitatea ca microîntreprinderile să opteze pentru un impozit de 3% pe venit, contribuţii de sănătate impuse mai multor pensionari, dar şi creşterea plafonului de garantare a depozitelor se numără printre principalele modificări aplicate de la 1 ianuarie.

Suma luată în calcul pentru noul acord cu FMI este de 5-6 mld. euro, dar poate creşte la 8 mld.

Suma luată în calcul în prezent de autorităţile române pentru noul acord cu FMI este de circa 5-6 miliarde euro, dar valoarea ar putea creşte până la 8 miliarde euro, în funcţie de nevoia de finanţare, care va fi stabilită definitiv în martie 2011, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Romania’s 2011 Clunkers Program To Be Similar To That In 2010 – Environment Minister

Romanian authorities decided the 2011 edition of the country’s clunkers program will be allotted the same number of vouchers as in 2010, set at the same value, Environment Minister Laszlo Borbely told a news conference Thursday.

Programul „Rabla” va funcţiona şi în 2011. Vezi în ce condiţii

Succesul ediţiei 2010 a Programului "Rabla" a determinat autorităţile să păstreze aceeaşi formulă - număr similar de tichete şi aceeaşi valoare - şi în 2011, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

Băsescu vrea, în 2011, linişte pentru el şi tărie pentru români

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, ce îşi doreşte pentru anul 2011, răspunzând că vrea pentru el "puţină linişte", iar pentru români, "tărie", menţionând că ştie că aceştia nu sunt mulţumiţi de scăderile de salarii şi pensii.

Manpower: 17% Of Romanian Employees Might Cut Staff In 1Q 2011

The Romanian labor market will continue to face difficulties in the first quarter of 2011 when 17% of Romanian employers could cut back on staff while only 15% are considering hiring, according to a Manpower survey released Tuesday.

17% dintre angajatorii români ar putea face disponibilizări şi în primele luni din 2011

Piaţa muncii va continua să întâmpine dificultăţi şi în primul trimestru din 2011, când 17% dintre angajatorii români şi-ar putea reduce numărul salariaţilor, în timp ce doar 15% ar putea face noi angajări, potrivit unui studiu realizat de firma de recrutare Manpower.

Bugetele ordonatorilor de credite pentru 2011 scad, cu excepţia Muncii, Agriculturii, Finanţelor

Ordonatorii de credite vor primi mai puţini bani de la buget în 2011 atât faţă de execuţia preliminată pentru acest an, cât şi comparativ cu bugetul iniţial pentru 2010, rectificat de două ori, cu excepţia ministerelor Muncii, Agriculturii, Mediului, Finanţelor, Dezvoltării şi Transporturilor.

Buget de concerte în 2011. Cât costă biletul la Roxette şi cât ar putea fi la U2

În 2011, Bucureştiul ar putea găzdui concerte istorice: de la Bon Jovi la Prince, ori la Lady Gaga şi Radiohead. Zvonuri există, chiar şi certitudini, iar de finalizarea lucrărilor la stadionul Lia Manoliu se leagă speranţele miilor de fani, care-şi aşteaptă idolii în România.

FMI va discuta la următoarea evaluare condiţiile noului acord cu România

FMI va discuta la următoarea evaluare condiţiile şi tipul noii înţelegeri cu România, care va fi încheiată după finalizarea actualului acord stand-by, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks.

Cum poate fi construit bugetul pentru ca România să funcţioneze în continuare?

Construcţia bugetului pe 2011, despre care a început să se discute, nu poate ocoli întrebarea cheie: cum poate fi redusă diferenţa de 36 de miliarde de lei (adică 8 miliarde de euro) dintre cheltuieli şi venituri?