abuzuri

Mama copilului abuzat la o grădiniţă din Bucureşti: Educatoarea profesează în continuare la aceeaşi grupă

Mama copilului abuzat de la grădiniţa nr.41 din Sectorul 2 spune că educatoarea încă profesează în grupa respectivă şi că, până la această oră, conducerea nu a luat nicio măsură în această privinţă. Marţi inspectorii şcolari vor sta de vorbă cu toţi părinţii care au declaraţii de făcut pe marginea acestui subiect.

Autorul imaginilor cu Omran ar avea legături cu rebelii responsabili pentru decapitarea unui copil/ Fratele mai mare al lui Omran a decedat sâmbătă în urma rănilor suferite în timpul raidului – FOTO/VIDEO

Mahmoud Raslan, autorul fotografiilor cu băieţelul sirian Omran, este suspectat că ar avea legături cu gruparea rebelă Harakat Al-Nour al-Din Zenki, inclusiv cu membrii grupării care au decapitat un copil acuzat că ar fi luptat de partea lui Assad.

Peste 100 de copii instituţionalizaţi, victime ale abuzurilor în 2015

Peste 100 de copii instituţionalizaţi din cei 20.291 aflaţi în centrele de plasament din România au fost victime ale abuzurilor, neglijării sau exploatării în anul 2015, potrivit datelor furnizate agenţiei MEDIAFAX de Ministerul Muncii.

Nicuşor Constantinescu reclamă DNA la ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti. „Am fost supus unor presiuni psihice cărora un inculpat sănătos le-ar fi putut face faţă cu greu”

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a remis, marţi, prin avocaţii săi, ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, o scrisoare deschisă în care reclamă „abuzurile repetate ale DNA” şi tratamentul „nedemn şi brutal” la care a fost supus.

O sală pentru audierea minorilor a fost inaugurată în Capitală, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti

O sală pentru audierea minorilor a fost inaugurată, vineri, în Capitală, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în prezenţa mai multor oficiali români şi francezi.

Motivul surprinzător pentru care spionii britanici foloseau abuziv bazele de date

Serviciile de informaţii din Marea Britanie au recunoscut, într-o serie de documente private obţinute de organizaţia Privacy International, că multe dintre informaţiile strânse nu sunt de interes pentru securitate, notează The Guardian. Printre acestea se numără şi verificarea adreselor unor prieteni pentru a trimite felicitări aniversare, scrie Gândul.

Numărul cazurilor de bullying, semnalate în 2015 la Telefonul Copilului, a crescut de 20 de ori

Peste 105.000 de apeluri au fost înregistrate, în 2015, la Telefonul Copilului, 40 la sută dintre ele semnalând abuzuri asupra copilului şi violenţă în familie, iar numărul cazurilor de bullying reclamate a crescut de 20 de ori faţă de anul anterior.

Statistici îngrijorătoare: Aproape un miliard de copii, abuzaţi zilnic în lume. În UE, 134 din 1.000 de fete sunt agresate sexual

Aproape un miliard de copii sunt abuzaţi zilnic în lume, în timp ce 134 din 1.000 de fete din Uniunea Europeană sunt agresate sexual, iar 229 din 1.000 de minori sunt supuşi abuzurilor fizice, atenţionează experţi internaţionali din domeniul prevenirii abuzului şi neglijării copiilor.

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil: Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, România are sub 60.000 de copii în protecţie specială

Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, numărul de copii aflaţi într-o măsură de protecţie specială a scăzut sub 60.000 în România, a declarat duminică, preşedintele FONPC, Bogdan Simion, la deschiderea Conferinţei internaţionale privind abuzul asupra copilului, organizată prima oară în Bucureşti.

Peste 60.000 de apeluri la Telefonul Copilului în 2015. Cazurile de abuz sexual sesizate s-au dublat

Peste 60.000 de apeluri s-au înregistrat, în prima jumătate a anului, la Telefonul Copilului, numărul cazurilor de abuz sexual sesizate fiind dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2014, cei mai mulţi abuzatori fiind alţi copii sau taţii, potrivit datelor asociaţiei, transmise la solicitarea MEDIAFAX.

FSLI: Primarii care-i obligă pe directorii şcolilor să semneze contracte de management comit abuzuri

Sindicaliştii din educaţie consideră că primarii care îi obligă pe directorii unităţilor de învăţământ să semneze contracte de management financiar, cum s-a întâmplat la Liceul "Ovid Caledoniu" din Tecuci, comit abuzuri, FSLI anunţând că va depune plângere penală pentru abuz în serviciu şi şantaj.

Militari ONU, acuzaţi de exploatare sexuală în Haiti

Membrii misiunii ONU de menţinere a păcii s-au implicat în activităţi sexuale cu peste 225 de femei haitiene care susţin că au fost nevoite să facă acest lucru pentru a obţine mâncare sau medicamente, ceea ce arată că exploatarea sexuală rămâne în mare parte nesemnalată în astfel de misiuni.

AP: DGASPC ar trebui să instituie plasamentul în regim de urgenţă pentru copiii aflaţi în pericol

Avocatul Poporului recomandă identificarea unei soluţii legislative care să permită DGASPC luarea deciziilor în cazurile grave de abuz asupra copilului, după ce un raport al instituţiei a arătat că emiterea ordonanţei preşedinţiale cu celeritate nu este posibilă din cauza aglomerării instanţelor.

Adulţi instituţionalizaţi în perioada comunistă cer investigarea abuzurilor din fostele orfelinate

Adulţi care şi-au petrecut copilăria în orfelinatele comuniste s-au reunit într-o asociaţie şi cer înfiinţarea unei comisii parlamentare sau prezidenţiale care să investigheze, la fel ca în cazul deţinuţilor şi torţionarilor, abuzurile la care au fost supuşi în casele de copii.

Jumătate din cazurile grave semnalate la Telefonul Copilului în 2014 au fost de molestare fizică

Aproape 115.000 de apeluri au fost înregistrate anul trecut la Telefonul Copilului, iar în peste 6.000 de cazuri a fost nevoie de intervenţia autorităţilor, în jumătate din cazurile grave sesizate fiind vorba de molestarea fizică a copiilor.

Ministrul Justiţiei şi şeful Penitenciarelor, audiaţi în Parlament privind condiţiile din închisori

Comisia de abuzuri a Camerei Deputaţilor a decis să-i invite săptămâna viitoare la audieri pe ministrul Justiţiei şi pe directorul Penitenciarelor, Cătălin Bejan, pentru a discuta despre condiţiile şi gradul de ocupare din penitenciare, după ce comisia parlamentară a primit 260 de memorii.

Anchetă în Germania asupra unor abuzuri comise la un centru pentru solicitanţii de azil – FOTO

Poliţia germană ancheta luni presupuse cazuri de maltratare într-un centru pentru solicitanţii de azil după publicarea unor fotografii în care un refugiat apare cu cătuşe la mâini şi imobilizat la pământ de un agent.

Amnesty cere Kievului să pună capăt abuzurilor comise de batalioanele de voluntari

Amnesty International a cerut luni Kievului să "pună capăt abuzurilor şi crimelor de război" comise de batalioane de voluntari ce operează alături de forţele armate din estul Ucrainei, amintindu-i noului Guvern promisiunea de consolidare a statului de drept.

Zeci de femei din minoritatea yazidi, vândute pentru a se căsători cu insurgenţi din Siria – FOTO

Zeci de femei din minoritatea yazidi, capturate în Irak de gruparea Statul Islamic (SI), au fost forţate să se convertească la Islam, apoi vândute pentru a se căsători în Siria cu combatanţi din gruparea insurgentă, a anunţat o organizaţie neguvernamentală, citată de AFP.

STUDIU Salvaţi Copiii: Copiii şi tinerii care trăiesc pe stradă sunt abuzaţi, fumează, consumă alcool şi etnobotanice

Marea majoritate a copiilor şi tinerilor care locuiesc permanent în stradă afirmă că au fost bătuţi, 63 la sută spun că fumează, iar 41 la sută dintre cei cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani consumă alcool, rezultă din studiul "Evaluarea fenomenului «copiii şi tinerii străzii»", prezentat joi.

Protest la Poliţia Capitalei în urma morţii tânărului bătut la Secţia 10

Aproximativ 20 de persoane, majoritatea foşti şi actuali consumatori de droguri, au protestat, marţi, la Poliţia Capitalei, faţă de abuzurile comise de organele de Poliţie, după ce un tânăr narcoman a fost omorât în bătaie, în data de 4 martie, în sediul Secţiei 10.

Arafat: Orice măsură legislativă împotriva apelurilor abuzive la 112 este binevenită

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că orice măsură legislativă care poate fi luată împotriva apelurilor abuzive la 112, fără a afecta accesul, este binevenită, subliniind că "orice apel abuziv poate să ucidă o persoană".

Până la şapte cazuri de abuz asupra copilului, înregistrate zilnic la Telefonul Copilului în 2013

Aproape jumătate dintre cazurile semnalate anul trecut la Telefonul Copilului, care au necesitat intervenţia autorităţilor, au vizat abuzul asupra copilului, în fiecare zi fiind înregistrate până la şapte astfel de cazuri, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, directorul asociaţiei, Cătălina Florea.

ANCHETĂ privind abuzurile asupra animalelor în filme celebre. Adevărul din spatele expresiei „Niciun animal nu a fost rănit”

O investigaţie amplă condusă de publicaţia americană The Hollywood Reporter, intitulată "Animals Were Harmed/ Animale au fost rănite", a scos la iveală adevăruri dramatice despre abuzurile asupra animalelor care au loc frecvent în industria cinematografică.

CE a lansat un plan pentru a ajuta statele să combată abuzurile la dreptul la liberă circulaţie

Comisia Europeană a lansat, luni, un plan ce cuprinde cinci măsuri prin care îşi propune să ajute autorităţile naţionale să pună mai bine în practică normele naţionale privind libera circulaţie, în urma unor îngrijorări exprimate de statele membre în legătură cu acest subiect.

Zeci de mii de persoane au protestat la Napoli, denunţând afacerile cu deşeuri toxice

Zeci de mii de persoane au protestat în oraşul italian Napoli denunţând depozitarea în mod abuziv a deşeurilor toxice, un sistem aflat sub controlul grupurilor mafiote.

Scoaterea din competenţa DNA a cercetării abuzurilor cu prejudiciu sub 1 milion de euro, promulgată

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, legea de aprobare a unei OUG care stabileşte că DNA este competentă să efectueze urmărirea penală dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a un milion de euro, în cazul unor infracţiuni de abuz în serviciu.

Oradea: CRJ a constatat „grave abuzuri” la centrul de plasament pentru copii cu probleme psihosociale

O delegaţie a Centrului de Resurse Juridice (CRJ) care a vizitat centrul de plasament pentru copii cu probleme psihosociale din Oradea a constatat "grave abuzuri" în unitate, unde tinerii au reclamat bătăi şi agresiuni sexuale din partea altor adolescenţi din centru, în contextul neglijenţei şi al lipsei pregătirii personalului.

Sârbu (PSD), despre firmele de prospecţiuni: Nu e normal să intri pe terenul nimănui în mod abuziv

Senatorul PSD Ilie Sârbu a declarat, joi, la Mediaş, referitor la firmele de prospecţiuni, că "nu e normal" să intre abuziv pe terenurile oamenilor, aceştia fiind îndreptăţiţi să cheme Poliţia, însă îi îndeamnă "să nu iasă cu toporul sau să dea drumul la câini".

Autorităţile vor face o anchetă la un centru de plasament din Oradea, unde copiii spun că sunt bătuţi

Avocatul Poporului şi Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială au cerut începerea unor anchete la un centru de plasament din Oradea, după ce tineri instituţionalizaţi au spus că sunt bătuţi de angajaţii instituţiei, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii celor două instituţii.

Numărul de abuzuri asupra copilului a crescut: Peste 51.000 de apeluri la Telefonul Copilului în primele şase luni ale anului

Peste 51.000 de apeluri au fost înregistrate la Telefonul Copilului, în primele şase luni ale anului, în această perioadă constatându-se o creştere cu 23,21 la sută a cazurilor de abuz, iar în 2.596 de situaţii a fost necesară intervenţia autorităţilor

Telefonul Copilului şi Avocatul Poporului vor colabora în cazurile grave de abuz asupra copilului

Aproape jumătate dintre cazurile înregistrate în 2012 la telefonul copilului vizau abuzuri asupra copiilor şi violenţa în familie, creşterea şi gravitatea situaţiilor determinând colaborarea Asociaţiei Telefonul Copilului cu Avocatul Poporului pentru intervenţia în situaţiile grave de abuz.

Ai grijă ce postezi pe Facebook şi pe Twitter. Aproape 5.000 de oameni sunt investigaţi de poliţie – VIDEO

Rata infracţiunilor propagate prin intermediul reţelelor de socializare a crescut semnificativ în ultimii ani. Principalele canele prin care mesajele abuzive sau plângerile cu privire la ameninţări de persoane au fost transmise cel mai des prin intermediul Facebook şi al Twitter.

STUDIU: O mare parte dintre prostituate sunt bătute şi forţate să întreţină relaţii sexuale

Aproape jumătate (48 la sută) dintre prostituate au fost bătute în ultimul an, 37 la sută au fost forţate să întreţină relaţii sexuale, 34 la sută, amendate, iar la 32 la sută le-au fost confiscate prezervativele, potrivit unui studiu dat publicităţii luni de ARAS şi APADOR-CH.

Un român a intrat în greva foamei în Franţa. Bărbatul spune că este victima abuzurilor angajatorului

Un român recrutat în ţara sa pentru a lucra în agricultură în regiunea Havre, din Franţa, a intrat în greva foamei, afirmând că este victima angajatorului său.

Telefonul Copilului: Cazurile de abuz sexual au crescut cu 43% faţă de 2011

Peste 122.000 de apeluri au fost primite, de la începutul anului, la Telefonul Copilului, numărul celor care au beneficiat de serviciile asociaţiei s-a dublat faţă de 2011, iar cazurile de abuz sexual asupra copilului au fost cu 43 la sută mai multe. Asociaţia Telefonul Copilului a înregistrat, în perioada ianuarie-octombrie, 122.808 de apeluri, 72,48 la sută fiind din partea copiilor, 15,56 la sută de la părinţi şi 11,96 la sută din partea altor persoane îngrijorate pentru siguranţa unor copii.

Roger Moore spune că a fost agresat fizic de două dintre fostele sale soţii

Actorul Roger Moore susţine că a fost agresat fizic de două dintre fostele soţii ale sale - Doorn van Steyn şi Dorothy Squires - în perioadele în care a fost căsătorit cu ele.

Candidatul pentru ministru al Comunicaţiilor: Textul ACTA are o ambiguitate ce permite suspiciuni privind eventuale abuzuri

Candidatul pentru ministru al Comunicaţiilor, Răzvan Mustea, a declarat, miercuri, la audierea sa în comisiile parlamentare, că a studiat documentul ACTA şi consideră că există într-adevăr "o ambiguitate" a textului care permite suspiciuni privind eventuale abuzuri care pot fi comise de autorităţi.

Poliţiştii de la secţiile 1 şi 3 din Capitală, deferiţi justiţiei pentru peste 80 de fapte, între care şi tortura

Procurorii bucureşteni au deferit justiţiei treizeci de poliţişti de la secţiile 1 şi 3 din Capitală, în acest dosar fiind cercetate peste 80 de infracţiuni cu peste patru sute de fapte materiale, acuzaţiile principale fiind luare de mită, lipsire de libertate şi tortură.

Biserica Catolică slovenă, condamnată la plata unei despăgubiri de 50.000 de euro pentru abuzuri sexuale

Un tribunal sloven a condamnat Biserica Catolică la plata unei despăgubiri de 50.000 de euro unei femei, pentru abuzuri sexuale la care a supus-o un preot în urmă cu 20 de ani, când aceasta avea şapte ani, a anunţat joi site-ul de ştiri 24ur, citându-l pe avocatul victimei, Roc Ceferin.