accelerator de particule

10 septembrie 2008 – Este efectuat primul experiment la acceleratorul de particule de la CERN

LHC (Large Hadron Collider) este cel mai mare şi mai puternic accelerator de particule din lume, construit la CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) în apropiere de Geneva, Elveţia.  LHC a fost pornit pentru prima dată la data de 10 septembrie 2008, marcând un moment cheie în tranziţia de la peste două decenii de pregătire […]

Spitalul de Urgenţă din Galaţi devine centru regional pentru tratamentul bolnavilor de cancer

Spitalul de Urgenţă din Galaţi devine, de luni, centru regional de radioterapie, după o investiţie de peste 15 milioane de lei în inaugurarea noii secţii şi a acceleratorului liniar de particule, aparat ce a primit avizul de funcţionare al Comisiei Europene de Control al Activităţii Nucleare din Viena.

CERN: Acceleratorul de particule de la Geneva va fi repornit în martie, la o putere aproape dublă

Acceleratorul de particule de la Geneva Large Hadron Collider (LHC), al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), va fi repornit în luna martie, iar câteva săptămâni mai târziu va reîncepe să ciocnească particule subatomice, de această dată cu o putere aproape dublă.

A fost descoperită „particula lui Dumnezeu”? Zvonuri din lumea ştiinţei aduc în discuţie posibilitatea aceasta

Un zvon lansat de curând sugerează că cel mai mare accelerator de particule din lume ar fi descoperit bosonul Higgs, o particulă subatomică cunoscută şi sub numele de "particula lui Dumnezeu".

Experimentul CERN a început! Misterele Universului, pe cale de a fi descifrate! – GALERIE FOTO

Coliziuni de protoni de o putere nemaivăzută au avut loc, marţi, în Large Hadron Collider al CERN, oferindu-le oamenilor de ştiinţă speranţa că vor putea înţelege mai bine structura materiei şi începuturile universului, la o fracţiune de secundă după Big Bang.

LHC va fi închis din nou din cauza unor erori de proiectare

Cel mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC), va fi închis la sfârşitul lui 2011, pentru un an, pentru ca inginerii implicaţi în acest proiect ştiinţific să remedieze câteva erori de proiectare, informează bbc.co.uk.

CERN a repornit acceleratorul de particule

Cel mai mare accelerator de particule din lume (LHC), de la Centrul european pentru cercetare nucleară (CERN), a fost repornit, vineri seară, după 14 luni de la producerea a două pene succesive, la câteva zile de la inaugurarea oficială a acestuia, în septembrie 2008.

Acceleratorul de particule al CERN ar putea fi repornit sâmbătă

Cel mai mare accelerator de particule din lume (LHC), de la Centrul european pentru cercetare nucleară (CERN), ar putea fi repornit sâmbătă, după 14 luni de la producerea a două pene succesive, la câteva zile de la inaugurarea oficială a acestuia, în septembrie 2008.

Câteva firimituri de pâine au provocat un scurtcircuit la o instalaţie a LHC

Câteva firimituri dintr-o bucată de pâine, scăpate de o pasăre pe una dintre instalaţiile externe ale acceleratorului de particule (LHC) de la Centrul european pentru cercetare nucleară (CERN), au provocat, în urmă cu o săptămână, un scurtcircuit la sistemul de răcire al dispozitivului.

Tom Hanks va reporni acceleratorul de particule, în iunie

Actorul american Tom Hanks va fi cel care va reporni, în iunie, acceleratorul de particule - Large Hadron Collider (LHC) -, care s-a defectat la câteva zile după ce a fost inaugurat, în septembrie 2008, informează thesun.co.uk.

LHC are nevoie de reparaţii în valoare de peste 20 de milioane de euro

O sumă cuprinsă între 20 şi 26 de milioane de euro este necesară pentru repararea acceleratorului de particule - Large Hadron Collider (LHC) -, care s-a defectat la câteva zile după ce a fost inaugurat, în septembrie 2008, au anunţat organizatorii experimentului.

Rusia ar putea construi propriul accelerator de particule

Un om de ştiinţă rus a declarat, joi, că Rusia ar putea construi propriul accelerator de particule, la o zi după debutul cu succes al experimentului din Elveţia, relatează agenţia RIA Novosti în pagina electronică.