accident aerian

Un elicopter de stingere a incendiilor s-a prăbuşit în nordul Portugaliei/ Pilotul a decedat

Un elicopter uşor s-a prăbuşit joi în nordul Portugaliei, în cursul unei intervenţii pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie, au anunţat serviciile de urgenţă, care au precizat că pilotul aparatului a decedat, relatează postul Euronews.

Cel puţin cinci morţi, după ce două hidroavioane s-au ciocnit ÎN ZBOR în SUA

Cel puţin cinci persoane au decedat, o alta este dată dispărută, iar zece au fost rănite, în urma coliziunii în zbor între două hidroavioane în sud-estul statului Alaska, au anunţat autorităţile americane, potrivit postului CNN.

O tragedie care putea fi evitată: Ce au aflat anchetatorii despre avionul prăbuşit în Indonezia cu 189 de persoane la bord

Aeronava Lion Air ce s-a prăbuşit pe 29 octombrie în Marea Java, după decolarea de la Jakarta, nu ar fi trebuit să primească permisiunea de zbor din cauza cauza unei probleme recurente, au declarat anchetatorii, care au stabilit că avionul nu era navigabil în cursul zborului anterior prăbuşirii.

IMAGINILE ZILEI. AVION prăbuşit în Oceanul Pacific. Cum s-a reuşit să fie salvaţi toţi pasagerii

Toţi cei 47 de pasageri şi membri ai echipajului unui avion Boeing 737 al companiei Air Niugini au supravieţuit după ce aeronava s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, în apropierea aeroportului de insula Weno din Statele Federate ale Microneziei, informează agenţia de ştiri Reuters.

AVION prăbuşit în Oceanul Pacific. Cum s-a reuşit să fie salvaţi toţi pasagerii

Toţi cei 47 de pasageri şi membri ai echipajului unui avion Boeing 737 al companiei Air Niugini au supravieţuit după ce aeronava s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, în apropierea aeroportului de pe insula Weno din Statele Federate ale Microneziei, informează agenţia de ştiri Reuters.

Cel puţin 85 de răniţi şi niciun deces în urma prăbuşirii unui avion de pasageri la scurt timp după decolarea de pe un aeroport din Mexic | FOTO | VIDEO

Cel puţin 85 de persoane au fost rănite după ce un avion de pasageri s-a prăbuşit marţi, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul General Guadalupe Victoria Durango, au anunţat autorităţile, precizând că nu s-au înregistrate decese, informează cotidianul The Independent.

TRAGEDIA aviatică din Cuba: Autorităţile cubaneze au confirmat că bilanţul accidentului aerian este de 110 morţi | VIDEO

Autorităţile cubaneze au confirmat că 110 persoane au murit, după ce un avion de pasageri de tip Boeing 737 s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Havana, principalul aeroport din Cuba, fiind cel mai grav incident aerian din Cuba în ultimii 30 de ani, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Un elicopter cu turişti s-a prăbuşit în Statele Unite: Toţi pasagerii au murit – VIDEO

Un elicopter turistic s-a prăbuşit luni în apropierea Parcului Naţional Smoky Mountains din statul american Tennessee, iar toţi cei cinci pasageri au murit, informează AP, citând oficiali americani.

Fragmente ale unui avion, găsite în Oceanul Atlantic – VIDEO

Forţele aeriene braziliene au descoperit "fragmente mici" ale unui avion în Oceanul Atlantic, la circa 650 de kilometri nord-est de Insula Fernando de Norohna, fără a putea confirma dacă este vorba de avionul Airbus A330 care a dispărut, a anunţat un purtător de cuvânt.

Turkish Airlines va plăti despăgubiri pasagerilor avionului prăbuşit la Amsterdam

Compania Turkish Airlines (THY) va plăti despăgubiri tuturor pasagerilor avionului care s-a prăbuşit săptămâna trecută în apropierea aeroportului Schiphol din Amsterdam, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt, Ali Genc.

Identificarea victimelor accidentului de la Amsterdam „va dura mai mult timp”

Identificarea victimelor accidentului aviatic produs miercuri la Amsterdam va "dura mai mult timp", au avertizat autorităţile olandeze.

Accidentul aviatic de la Madrid, soldat cu 153 de morţi şi 19 răniţi (galerie foto)

Spania a înregistrat cea mai gravă catastrofă aeriană din ultimii 25 de ani, miercuri, după ce un avion al companiei Spanair a fost implicat într-un accident, pe aeroportul din Madrid, care s-a soldat cu moartea a 153 de persoane şi rănirea altor 19.