achizi ii publice

Una spun şi alta fac. Doar 21% din autorităţi au respectat legislaţia privind achiziţiile publice de hârtie ecologică

Ritmul achiziţiilor publice verzi la nivelul României este extrem de lent faţă de urgenţa cu care trebuie implementate măsuri privind ţintele de neutralitate climatică, care astfel nu pot fi atinse de România până în 2050 (conform obiectivului UE), arată primul Studiu Naţional privind Achiziţiile Publice Verzi în România, derulat de ARDLD – Asociaţia Română pentru […]

Guvernul a adoptat OUG pe operaţionalizarea completelor de judecată pentru achiziţii publice

Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi, proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede operaţionalizarea completelor de judecată specializate în achiziţii publice. "Încercăm prin aceste măsuri ca să disciplinăm procedurile de achiziţie publică şi să eliminăm întârzierile", a precizat Boloş.

Ministrul de Finanţe: Până la finalul anului, toate şcolile vor fi dotate cu WC. Suma alocată prin noul program

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a afirmat, vineri seara, că, în curând va fi lansat un program prin care vor fi dotate cu WC-uri toate şcolile, până la finalul acestui an.

Ministerul Transporturilor va urgenta atribuirea contractelor de achiziţii pentru infrastructură

Ordinul comun al Ministerului Transporturilor şi Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) care conţine un set de norme pentru eficientizarea procedurilor de lucru în atribuirea contractelor de infrastructură a fost publicat joi, 23 august 2018, în Monitorul Oficial.

Eugen Teodorovici: Noua ordonanţă privind regimul achiziţiilor publice va fi publicată joi în Monitorul Oficial | DOCUMENT

Ordonanţa care va reglementa noul regim al achiziţiilor publice, adoptată săptămâna trecută de Guvern, va fi publicată joi în Monitorul Oficial, iar în şedinţa de mâine (joi) Executivul va adopta ordonanţa privind achiziţiile centralizate, a anunţat miercuri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Statul, captivul furnizorilor IT. Ce le recomandă Consiliul Concurenţei autorităţilor publice

„Autorităţile devin dependente de un singur furnizor sau distribuitor, în principal la achiziţionarea de aplicaţii software dezvoltate la cerere şi de dispozitive medicale”, a constatat Consiliul Concurenţei într-un studiu privind efectul de captivitate în achiziţii publice publicat luni.

Dragnea: Proiectul legii achiziţiilor publice, pus în transparenţă. Dăncilă: Luăm modelul german

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, după şedinţa BPN al partidului, că proiectul legii achiziţiilor publice este finalizat, el afirmând că problema n-a fost niciodată lipsa de bani, ci ”procedurile birocratice şi frâna”.

Legea achiziţiilor publice va fi modificată prin ordonanţă de urgenţă

Ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, a anunţat că Guvernul urmează să modifice în această lună legea achiziţiilor publice prin Ordonanţă de Urgenţă, vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă propunând înfiinţarea unei structuri centralizate pentru organizarea licitaţiilor.

Patronatul constructorilor: Firmele Primăriei sfidează „legal” principiile achiziţiilor publice

Federaţia Patronatelor Societăţilor de Construcţii (FPSC) a transmis luni un document în care arată că holdingul municipal „Bucureşti - Capitală europeană”, format din 22 de firme, „sfidează principiile achiziţiilor publice” întrucât acestea apar simultan ca operatori şi ca autorităţi contractante.

Companiile de stat, obligate să participe cu oferte la procedurile de achiziţii publice. Care este motivul

Ministerul de Finanţe a fost nevoit să cumpere bilete de avion la preţuri mult mai mari, deoarece Tarom nu a participat la licitaţii, a spus joi ministrul Eugen Teodorovici, motiv pentru care a promovat un memorandum care obligă companiile de stat să participe la procedurile de achiziţii publice.

Guvernul a schimbat sistemul achiziţiilor publice: contracte pentru achiziţiile directe, fără publicarea prealabilă în SEAP

Guvernul a modificat şi completat, miercuri, legislaţia achiziţiilor publice, pentru a permite, ulterior, încheierea de contracte pentru achiziţiile directe mici fără publicarea prealabilă în SEAP a anunţului, iar criteriul preţului cel mai scăzut este eliminat la proiectare şi execuţie.

INTERVIU | Bogdan Chiriţoiu: 15% dintre cazurile investigate de Consiliul Concurenţei sunt legate de licitaţiile publice

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că în curând va fi finalizată investigaţia privind majorarea sumei pe care statul o plăteşte pentru o intervenţie în spitalele publice, dar nu şi în cele private.

Blidar, Astra Vagoane Călători: Firmele româneşti nu au acces la contractele cu statul. Multinaţionalele, favorizate

Companiile româneşti susţin că sunt defavorizate şi că li se opreşte accesul la contractele publice. Valer Blidar, patronul Astra Vagoane Călători, spune că am preluat reglementări din legislaţia europeană, care este dictată de multinaţionale, şi firmele autohtone nu pot participa la licitaţii.

Institutul pentru Politici Publice: Înfiinţarea unei unităţi centralizate de achiziţii publice ar aduce economii de 1,8 miliarde euro

Curtea de Conturi a verificat, în 2016, 2700 de autorităţi publice contractante, constatând prejudicii de circa 400 de milioane de euro. Din această valoare, doar 40 de milioane sunt în zona achiziţiilor publice, respectiv 9,3%. Majoritatea sunt în etapa de execuţie a contractului.

INTERVIU Bogdan Puşcaş, preşedintele ANAP: „Frica de procurori şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă nu împiedică furtul din banii publici”

Într-un interviu acordat MEDIAFAX, Bogdan Puşcaş - preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice - a explicat care sunt metodele prin care se fură din banii publici şi ce se schimbă în procedurile de achiziţii publice odată cu intrarea în vigoare a noului pachet legislativ.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice: Lucrările de infrastructură sunt slab proiectate şi executate

Una dintre marile problemele ale lucrărilor de infrastructură este proiectarea superficială sau slaba execuţie a acestora, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Puşcaş, preşedintele ANAP şi membru provizoriu în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere.

Preşedintele ANAP, Bogdan Puşcaş: Noul sistem de achiziţii publice va avea un „beculeţ roşu” în caz de nereguli

Noul sistem electronic de achiziţii publice va putea indica posibile nereguli în procedurile de atribuire, astfel încât controalele să fie mai bine orientate, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Puşcaş, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP).

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice: “Un sfert dintre contractele din spitale sunt puse sub semnul întrebării”

Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice a aplicat amenzi ce depăşesc 3,6 milioane de lei, în urma a peste 360 de acţiuni de control. Bogdan Puşcaş, preşedintele ANAP, spune că majoritatea neregulilor au fost rezultatul lipsei de profesionalism a celor ce lucrează în domeniu.

Topul autorităţilor ce au publicate cele mai multe anunţuri de achiziţii publice

Direcţia Generală de Asistenţă a Copilului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi de Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău sunt instituţiile care au publicat cele mai multe anunţuri în sistemul de achiziţii publice, conform statisticilor SEAP.

EXCLUSIV Topul firmelor cu cele mai mari contracte de achiziţii publice

Farmexpert, unul dintre principalii distribuitori de medicamente, ocupă prima poziţie după valoarea totală a contractelor încheiate online în 2015, prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) consultat de MEDIAFAX. Din topul celor cinci companii, patru sunt din domeniul farma.

EXCLUSIV Numărul contractelor publice atribuite fără licitaţii a crescut cu 73% între 2009 şi 2015

Numărul anunţurilor de participare publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) a scăzut cu aproximativ 37% din 2009 pînă în 2015. În schimb, a crescut numărul contractelor atribuite direct, fără licitaţii, cu circa 73%, conform statisticilor furnizate de SEAP.

ANALIZĂ: Sancţiuni de milioane pentru instituţiile care au cheltuit prost banii publici/ Lista celor care au risipit fondurile contribuabililor

108 instituţii de stat din România, care au făcut achiziţii publice au fost sancţionate cu sute de milioane lei pentru greşeli în cazul procedurilor de achiziţie, unele de câte cinci ori în aceeaşi procedură.

Cioloş: Avem pregătite deja hotărârile de guvern pentru aplicarea legilor privind achiziţiile publice

Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi, după ce deputaţii au adoptat pachetul de legi privind achiziţiile publice,că Executivul are deja pregătite proiectele de hotărâre de guvern pentru aplicarea imediată a acestor acte normative şi deblocarea licitaţiilor pe fonduri europene.

Ambasadorul Germaniei: Sume imense de bani sunt fraudate sau risipite prin licitaţii. Fenomenul nu este limitat doar la România

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Werner Hans Lauk, a declarat, joi, că "sume imense de bani sunt fraudate sau risipite prin licitaţii", acesta fiind un fenomen care nu este limitat doar la România, ci este prezent în mai multe ţări.

Guvernul a aprobat şi a trimis Parlamentului pachetul legislativ privind achiziţiile publice

Pachetul legislativ care reglementează achiziţiile publice a fost trimis, marţi, la Parlament, pentru a fi dezbătut în procedură de urgenţă, a anunţat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care şi-a exprimat totodată speranţa că de la 1 ianuarie va intra în vigoare noul cadru legislativ.

Strategia privind domeniul achiziţiilor publice a fost aprobată de Guvern

Asigurarea legiferării, elaborarea de politici publice, monitorizare şi supervizare, sprijin operaţional şi help-desk, control şi remedii, precum şi căile de atac sunt funcţiile esenţiale pe care se va reaşeza sistemul achiziţiilor publice, se arată în Strategia naţional în acest domeniu.

Chiriţoiu: Suntem mai atenţi la achiziţiile din fonduri europene şi mai puţin la fondurile naţionale

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că noul pachet de legi privind achiziţiile publice ar trebui să aibă o abordare echilibrată, explicând că în prezent se acordă mai multă atenţie achiziţiilor publice din fonduri europene şi mai puţin celor din fonduri naţionale.

ANAP: Pachetul de legi privind achiziţiile publice va fi trimis în Parlament în jur de 15 octombrie

Legea privind concesiunile şi cea pentru utilităţi pe achiziţii sectoriale vor fi prezentate în această săptămână, iar pachetul de legi privind achiziţiile publice va ajunge în Parlament în jur de 15 octombrie, a declarat luni,preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Roxana Mînzatu.

Ambasadorul britanic: Lipsa de transparenţă în contractele de achiziţii determină probleme majore

Lipsa de transparenţă a autorităţilor locale în acordarea contractelor de achiziţii publice continuă să fie o problemă majoră, ca şi lipsa de stabilitate a legilor, a declarat luni ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell.

Ministerul Finanţelor: Proiectele de legi în domeniul achiziţiilor publice vor rămâne în dezbatere până la 31 august

Proiectele de legi în domeniul achiziţiilor publice se vor afla în dezbatere publică până la 31 august, conform Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

AmCham cere prelungirea perioadei de consultări pentru legislaţia achiziţiilor publice

Perioada pentru consultări pe tema legislaţiei achiziţiilor publice ar trebui să se desfăşoare pe o perioadă de cel puţin 30 de zile, faţă de cele zece zile anunţate de Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, potrivit AmCham România.

Pachetul de legi privind achiziţiile publice, în dezbatere publică

Strategia Naţională în Domeniul Achiziţiilor Publice a intrat, marţi, în dezbatere publică şi până la sfârşitul lunii august legiile care reglementează achiziţiile publice vor fi pe masa Guvernului pentru adoptarea şi implementarea lor, a declarat premierul Victor Ponta.

SUA: Revizuirea legii achiziţiilor publice, prevenirea conflictului de interese pot combate corupţia

O revizuire adecvată a regulilor privind achiziţiile publice şi aplicarea unui sistem de prevenţie pentru identificarea conflictelor de interese vor ajuta România să combată practicile de corupţie în achiziţiile publice, a declarat Însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson.

Senatul cumpără betonieră, materiale de curăţenie, spray de gândaci, mochetă, imprimante

Senatul intenţionează să achiziţioneze materiale pentru tapiţerie, o betonieră, materiale de curăţenie, mochetă, imprimante multifuncţionale, corpuri de iluminat şi lucrări de reparaţii, potrivit site-ul instituţiei.

CE: Corupţia şi fraudele din achiziţiile publice rămân o problemă în România

Corupţia şi fraudele din achiziţiile publice rămân o problemă în România, în timp ce incertitudinile legislative provoacă ineficienţă atât în sectorul public, cât şi în cel privat, se arată în Raportul de ţară pe 2015 al Comisiei Europene.

CC declară neconstituţională reţinerea garanţiei de bună conduită în cazul contestaţiilor respinse

Curtea Constituţională a decis joi că este neconstituţională prevederea legislativă prin care autorităţile au obligaţia de a reţine garanţia de bună conduită la contractele de achiziţie în cazul în care contestaţiile sunt respinse de Consiliul pentru Soluţionarea Contestaţiilor sau de instanţe.

Teodorovici: Pregătim o strategie pentru achiziţii publice, la cererea Comisiei Europene

România pregăteşte, la cererea Comisiei Europene, o strategie pentru achiziţii publice, cu scopul de a remedia problemele pe care Bruxelles le-a reclamat până acum în această zonă şi pentru a se conforma noilor directive, a declarat, luni, ministrul Eugen Teodorovici.

Raport MCV: Procedurile de achiziţii publice din România sunt vulnerabile, în permanenţă, la corupţie

Procedurile de achiziţii publice din România sunt vulnerabile, în permanenţă, la corupţie, astfel că ar trebui instituit un sistem ex-ante de verificare a conflictului de interese, se arată în raportul MCV publicat miercuri.

Iohannis, despre achiziţiile publice: Cel care a vrut să facă şmecherii le-a făcut şi până acum

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, referitor la OUG privind achiziţiile publice, că aceasta reprezintă "un progres", fiind "aiurea" să existe discuţii de la început despre corupţie, mai ales că "cel care a vrut să facă şmecherii le-a făcut şi până acum".

PERCHEZIŢII în Bucureşti şi Maramureş, într-un caz privind achiziţii publice atribuite ilegal

Poliţiştii fac, miercuri, 14 percheziţii în Bucureşti şi Maramureş, la persoane suspectate că ar fi obţinuit ilegal contracte de achiziţii publice de peste 2,2 milioane de euro, iar în dosar ar fi vizaţi şi angajaţi ai Institutului Naţional al Patrimoniului suspectaţi de abuz în serviciu.