acord

Băsescu: Noul acord cu FMI, UE şi BM va fi adoptat în martie şi va intra în vigoare în aprilie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, dumincă seară, că noul acord al României cu organismele internaţionale va fi adoptat în martie şi va intra în vigoare în aprilie.

Băsescu: Noul acord cu FMI, UE şi BM va preveni populismele partidelor din perioada electorală

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că prin noul acord cu FMI, UE şi BM vor fi prevenite populismele partidelor, şeful statului afirmând că orice partid care îşi va propune să păcălească electoratul se va pune într-o situaţie penibilă.

Băsescu spune că noul acord cu FMI va fi pe doi ani şi nu va presupune finanţare – 2

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, duminică seară, că noul acord cu FMI va fi pe doi ani şi nu va implica finanţare, fiind de tip preventiv, de precauţie, şeful statului menţionând că Fondul şi UE vor ţine la dispoziţia României banii.

Băsescu: Noul acord cu FMI va fi pe doi ani şi nu va presupune finanţare

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, duminică seară, că noul acord cu FMI va fi pe doi ani şi nu va implica finanţare, fiind de tip preventiv, de precauţie, şeful statului menţionând că Fondul şi UE vor ţine la dispoziţia României banii.

Banca Mondială va acorda României 750 milioane euro pentru sănătate şi asistenţă socială

Banca Mondială (BM) va acorda României 750 de milioane de euro pentru două proiecte în domeniul sănătăţii şi cel al asistenţei sociale, cu scopul realizării de noi reforme în aceste domenii.

Sârbu: UNPR poate influenţa Guvernul, sindicatele şi patronatele să încheie acord pentru stabilitate

Liderul UNPR Marian Sârbu, deputat de Vaslui, consideră că formaţiunea pe care o conduce poate influenţa atât Guvernul, cât şi sindicatele şi patronatele, în perspectiva încheierii unui acord social pe marginea Codului muncii şi a legislaţiei, care să aducă stabilitate în ţară.

Guvernul negociază cu FMI un nou acord pe doi ani, asumându-şi riscul anului electoral 2012

Guvernul negociază cu FMI încheierea unui nou acord, cu o durată de doi ani, prin care să finalizeze reformele structurale, luând în calcul şi că această înţelegere va cuprinde anul electoral 2012, ceea ce determină un risc politic important, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Isărescu susţine o nouă înţelegere cu FMI şi CE pe doi ani

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, le-a spus luni economiştilor şefi din bănci că suma viitorului acord cu Fondul Monetar Internaţional nu este importantă, miza fiind de fapt continuarea reformelor structurale, care ar presupune o întindere a noii înţelegeri pe doi ani.

FMI ar putea renunţa la acordul de la Viena, întrucât băncile menţin voluntar expunerea pe România

Fondul Monetar Internaţional ar putea renunţa la acordul de la Viena odată cu încheierea unei noi înţelegeri, de tip preventiv, întrucât băncile-mamă îşi menţin voluntar expunerea pe România, au declarat surse oficiale.

Banca Mondială a aprobat eliberarea celui de-al doilea împrumut din acord, de 300 milioane euro

Banca Mondială a aprobat joi eliberarea celui de-al doilea împrumut, de 300 de milioane de euro, din cadrul înţelegerii de finanţare în sumă de un miliard de euro, a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul României la BM, Ştefan Nanu.

România a semnat Acordul de aderare la Agenţia Spaţială Europeană

Acordul de aderare a României la Convenţia de constituire a Agenţiei Spaţiale Europene a fost semnat, joi, la sediul MAE, în prezenţa ministrului de Externe, Teodor Baconschi.

Franks: Viitorul acord va include ţinte privind arieratele companiilor de stat

Următorul acord care va fi semnat de România cu Fondul Monetar Internaţional va cuprinde ţinte privind arieratele companiilor de stat, întrucât rezolvarea acestei probleme va elibera resurse suplimentare pentru reluarea creşterii economice, a declarat şeful misiunii de evaluare a FMI, Jeffrey Franks.

Franks: Vom fi flexibili în negocierea perioadei noului acord cu România

Fondul Monetar Internaţional este dispus să negocieze cu autorităţile române perioada pentru care se va încheia noua înţelegere după expirarea actualului acord, a declarat pentru MEDIAFAX şeful misiunii de evaluare, Jeffrey Franks, fără să confirme dacă Fondul optează pentru un termen de doi ani.

Victor Ponta a semnat un acord între PSD şi Partidul Democrat din Italia

Victor Ponta, preşedintele PSD, a semnat, la Roma, un acord între Partidul Social Democrat din România şi Partidul Democrat italian.

BP va exploata zăcăminte petrolifere în zona arctică, sector controlat în exclusivitate de Rusia

BP şi Rosneft au încheiat un acord care presupune un schimb de acţiuni şi exploatarea în parteneriat de zăcăminte petrolifere, grupul britanic câştigând accesul la perimetre din zona arctică rezervate anterior exclusiv companiilor ruse.

România a semnat cu Iordania un acord de cooperare în domeniul nuclear

România a semnat cu Iordania un acord care facilitează transferul de know-how şi pregătire românească în domeniul nuclear, în condiţiile în care autorităţile de la Amman au în vedere construirea primului reactor iordanian, de 1.000 de MW, în următorii zece ani, potrivit Jordan Times.

EXCLUSIV: FMI va pune la dispoziţia României aproximativ 3,6 miliarde euro prin noul acord

FMI va pune la dispoziţia României aproximativ 3,6 miliarde euro în cadrul noului acord, de tip preventiv, care va fi încheiat cel mai probabil pe un an după finalizarea programului actual în mai, iar banii vor fi accesaţi doar în caz de urgenţă, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Băsescu, Boc, Ialomiţianu şi Isărescu au stabilit parametrii unui nou acord cu UE şi FMI

Preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, au stabilit parametrii unui nou acord de finanţare, de tip preventiv, cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Băsescu cere miniştrilor să nu cadă în „plasa” propunerii lui Vlădescu privind acordul cu China

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, miercuri, miniştrilor să nu cadă în "plasa" propunerii de încheiere a unei înţelegeri de finanţare cu China, arătând că un acord de tip preventiv presupune nişte condiţii şi că România dispune de suficiente fonduri pentru investiţii.

Suma luată în calcul pentru noul acord cu FMI este de 5-6 mld. euro, dar poate creşte la 8 mld.

Suma luată în calcul în prezent de autorităţile române pentru noul acord cu FMI este de circa 5-6 miliarde euro, dar valoarea ar putea creşte până la 8 miliarde euro, în funcţie de nevoia de finanţare, care va fi stabilită definitiv în martie 2011, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Franks: Un nou acord cu FMI va include noi condiţii de reformă. România nu mai este „elevul mediocru”

Un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) va include condiţii pentru noi reforme structurale privind forţa de muncă, infrastructura şi investiţiile, a declarat şeful misiunii Fondului în România, Jeffrey Franks, adăugând că România nu mai este considerată "un elev mediocru".

EXCLUSIV: Franks – Putem creşte oricând finanţarea pentru România, însă nu anticipez probleme

Rmânia nu va întâmpina dificultăţi majore ca urmare a problemelor cu care se confruntă unele state din Europa, întrucât Guvernul a decis deja să continue programul cu FMI, care va asigura României toate resursele necesare, a declarat pentru MEDIAFAX şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

FMI şi UE nu vor solicita Irlandei măsuri de austeritate suplimentare celor deja discutate

Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au văzut o variantă generală a programului de austeritate pe patru ani pregătit de Irlanda, fiind puţin probabil să solicite modificări, a declarat luni ministrul irlandez al Finanţelor, Brian Lenihan.

UE şi FMI vor acorda Irlandei un împrumut de 80-90 miliarde euro

Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au convenit să acorde Irlandei un împrumut de urgenţă de 80-90 miliarde euro, iar oficialii celor trei părţi au început luni dimineaţă să pună la punct detaliile acordului, în timp ce guvernul de la Dublin finalizează un buget de austeritate.

Voicu: O denunţare a acordului cu FMI nu este posibilă, însă o renegociere da

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu consideră că denunţarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional "nu mai este posibilă", însă o "renegociere" a înţelegerii s-ar impune, lucru pe care liberalii l-au menţionat şi în textul ultimei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului.

Tratatul româno-sirian privind transferul de persoane cu condamnări privative de libertate a fost semnat

România şi Siria au semnat, miercuri, Tratatul privind transferul de persoane cu condamnări privative de libertate.

Acordul româno-moldovean privind frontiera, semnat după ani de negocieri şi dispute

Acordul de frontieră dintre România şi Republica Moldova, semnat luni după-amiază, a fost, în ultimii ani, un subiect de negocieri între cele două state, dar şi de dispute, fiind unul dintre motivele de acuze reciproce între politicienii aflaţi la conducere la Bucureşti şi Chişinău.

Băsescu: Negocierile pentru un nou acord cu FMI, BM şi CE vor începe în ianuarie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că negocierile pentru un nou acord cu FMI, Banca Mondială şi UE vor începe în ianuarie, urmând ca, în cazul în care se va ajunge la o formă convenabilă, acesta să vină în continuarea actualului acord, care se încheie în aprilie 2011.

FMI va discuta la următoarea evaluare condiţiile noului acord cu România

FMI va discuta la următoarea evaluare condiţiile şi tipul noii înţelegeri cu România, care va fi încheiată după finalizarea actualului acord stand-by, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks.

Negocierile cu FMI au intrat în impas din cauza ordonanţei privind creditele populaţiei. Nu este exclusă chiar suspendarea acordului

Negocierile cu FMI au intrat în impas, în principal din cauza condiţiei de modificare a OUG 50 privind creditele populaţiei, astfel că vizita misiunii s-ar putea prelungi şi nu este exclusă suspendarea acordului, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate discuţiilor.

România va încheia cu Comisia Europeană un acord de finanţare similar celui actual

România va încheia cu Comisia Europeană un acord de finanţare similar celui actual, odată cu noul aranjament de tip preventiv pe care îl va semna la începutul anului viitor cu FMI, potrivit reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu.

O misiune FMI vine în România pentru evaluarea acordului şi discuţii privind o nouă înţelegere

O misiune a FMI vine miercuri la Bucureşti pentru evaluarea acordului în derulare şi începerea discuţiilor preliminare cu autorităţile române pentru încheierea unei noi înţelegeri, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, Tonny Lybek, reprezentantul FMI pentru România şi Moldova.

Un nou acord de doi ani cu FMI va fi suficient pentru România

Un nou acord de doi ani cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), după finalizarea celui actual, va fi suficient pentru ca România să-şi consolideze poziţia şi să poată implementa propriile politici, a declarat, la Washington, pentru MEDIAFAX, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

EXCLUSIV: Franks: Acordul cu băncile nu va mai fi necesar, acestea vor dori să-şi crească expunerea

Acordul privind menţinerea capitalului băncilor în România este unul temporar şi probabil nu va mai fi necesar într-un an şi jumătate, iar odată cu revenirea economiei instituţiile financiare ar putea chiar să-şi crească voluntar expunerea, consideră şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

EXCLUSIV: Franks: Noul acord va avea o valoare mai mică. Banii vor veni doar în situaţii neprevăzute

Noul acord pe care România îl va încheia cu FMI va avea "cu siguranţă" o valoare mai redusã decât împrumutul actual, iar banii vor fi luaţi doar dacă vor apărea probleme neprevăzute, a declarat, la Washington, pentru MEDIAFAX, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Croitoru: Un nou acord cu FMI asigură finanţări ieftine, România trebuie să se împrumute la extern

România va trebui să se împrumute în continuare de pe pieţele internaţionale, iar un nou acord cu FMI în 2011 ar putea asigura finanţări mai ieftine, a declarat Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României.

Boc: Discuţiile cu FMI pentru încheierea unui nou acord încep în octombrie

Discuţiile dintre autorităţile române şi oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI) privind încheierea unui nou acord vor începe în luna octombrie, când delegaţia Fondului se va afla la Bucureşti, urmând să fie stabilită şi forma acestui acord, a declarat, miercuri, la New York, premierul Boc.

Guvernul a aprobat scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul cu FMI

Guvernul a aprobat, miercuri, scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional, a anunţat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Alianţa Confederaţiilor Patronale: România are nevoie de încă un acord cu FMI

România are nevoie de încă un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru că avansul economiei preconizat pentru anul viitor nu permite "ruperea" de banii primiţi de la Fond, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), Dan Matei Agathon.