adormirea maicii domnului

Adormirea Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor, una din cele mai importante sărbători creştine

Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare), marcată pe 15 august,este una dintre cele mai importante sărbători creştine, iar, pentru români, este şi ocrotitoarea marinarilor. „Sărbătoarea Sf. Mării este şi ea un hotar” potrivit volumului „Spaţiul şi timpul în tradiţiile româneşti”(Paideia, 2018).

Adormirea Maicii Domnului, cinstită de ortodocşi pe 15 august. Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Maria Mare

An de an, ziua de 15 august e dedicată procesiunilor cu icoane şi pelerinajelor, dar şi manifestărilor artistice.  15 august – Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare  În ziua de 15 august Biserica Ortodoxă prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor şi Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare.   Deşi are caracter […]

Cum a petrecut AUR, a doua forţă politică din România, de Adormirea Maicii Domnului

Dacă guvernanţii PSD-PNL au fost pe faleza din Constanţa pentru a participa la festivităţile de Ziua Marinei, AUR, a doua forţă politică în România după sondaje, şi liderul opoziţiei, a ales să fie alături de români în teritoriu, participând la slujbele religioase cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, a treia sărbătoare ca importanţă în calendarul creştin ortodox.

La mulţi ani tuturor celor care poartă numele de ,,Maria” sau ,,Marian”. Iată ce trebuie să nu faci de Adormirea Maicii Domnului ☦ ca să îţi meargă bine tot anul

An de an, ziua de 15 august e dedicată procesiunilor cu icoane şi pelerinajelor, dar şi manifestărilor artistice.    15 august – Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare    În ziua de 15 august Biserica Ortodoxă prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor şi Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare.   Deşi […]

Veşti bune: angajaţii la stat vor avea parte de o nouă minivacanţă de patru zile

La jumătatea acestei luni, românii ca lucrează la stat vor avea parte de o nouă minivacanaţă de patru zile, ca urmare a faptului că pe data de 15 august se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, zi liberă conform Codului Muncii, scrie Ziarul Financiar.

Adormirea Maicii Domnului, cinstită de ortodocşi pe 15 august. Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Maria Mare

An de an, ziua de 15 august e dedicată procesiunilor cu icoane şi pelerinajelor, dar şi manifestărilor artistice.    15 august – Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare    În ziua de 15 august Biserica Ortodoxă prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor şi Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare.   Deşi […]

Prognoză ANM. Cum va fi vremea pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului

Interval de valabilitate în care va fi Cod Galben de ploi pe 15 august este până la ora 22:00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ, vânt intensificat, grindină şi descărcări electrice.

De la Isis, Chīmalmā şi Europa la Fecioara Maria. A fi mamă de semizeu, erou sau Mântuitor în antichitate

În antichitate, multe femei au zămislit prunci ai căror taţi erau necunoscuţi. Unele au pretins că au fost vizitate de zei şi că pruncii lor sunt destinaţi pentru măreţie şi glorie, sau pentru salvarea omenirii. Dar cu ce diferă Fecioara Maria de amantele lui Zeus (Europa, Semele, Danae, Alcmene, Io, Callisto, Persefona), Chīmalmā, Rhea Silvia, Devaki sau de Isis?

Ziua Marinei Române, sărbătorită din 1902 pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului

Statul Major al Forţelor Navale organizează în oraşele Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea o serie de activităţi dedicate Zilei Marinei Române, marcată pe 15 august, pentru o parte dintre acestea fiind permisă participarea publicului, cu respectarea măsurilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Potrivit MApN, patru nave militare româneşti şi o navă militară turcească […]

Adormirea Maicii Domnului, cinstită de ortodocşi pe 15 august. Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Maria Mare

15 august – Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare  În ziua de 15 august Biserica Ortodoxă prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor şi Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare. Deşi are caracter religios, sărbătoarea are semnificaţii puternice şi pentru cei mai puţin interesaţi de caracterul biblic şi mai înclinaţi spre a petrece alături […]

Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători creştine, se sărbătoreşte astăzi

Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare), marcată pe 15 august,este una dintre cele mai importante sărbători creştine, iar, pentru români, este şi ocrotitoarea marinarilor. ”Sărbătoarea Sf. Mării este şi ea un hotar” potrivit volumului ”Spaţiul şi timpul în tradiţiile româneşti”(Paideia, 2018).

Restricţii de circulaţie în 14 şi 15 august, pentru camioane, pe mai multe drumuri

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere impune restricţii de circulaţie de Adormirea Maicii Domnului, în zilele de 14 şi 15 august, pentru camioanele de peste 3,5 tone şi 7,5 tone, pe două drumuri naţionale şi o autostradă.

Adormirea Maicii Domnului: Câteva mii de pelerini la Mănăstirea Hodoş-Bodrog din judeţul Arad – FOTO

Câteva mii de pelerini participă la slujbele care au loc, cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Hodoş-Bodrog din judeţul Arad, credincioşii stând la coadă pentru a asculta "bătăile de inimă", despre care se spune că pot fi auzite dintr-un zid exterior al lăcaşului sfânt.

Adormirea Maicii Domnului, declarată sărbătoare legală

Deputaţii au decis, miercuri, ca ziua de 15 august a Adormirii Maicii Domnului să fie declarată zi de sărbătoare legală, admiţând, astfel, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la legea de modificare a Codului Muncii.

Creştinii sărbătoresc vineri Adormirea Maicii Domnului

Creştinii serbează, vineri, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută ca Sfânta Maria Mare, ultimul praznic împărătesc din anul bisericesc, sărbătoare pregătită printr-un post de două săptămâni, al treilea din acest an după postul Paştilor şi cel al Sfinţilor Petru şi Pavel.