adriana nica

Gândurile lui Cristoiu. O victimă a abuzurilor comise sub pretextul stării de urgenţă: Fostul manager al Spitalului Universitar din Bucureşti

Jurnalistul Ion Cristoiu afirmă că în spatele executării politice a fostului manager al Spitalului Universitar din Bucureşti, Adriana Nica, stă o realitate cruntă: spitalele româneşti sunt spaţii de războaie mafiote, iar managerii sunt mană cerească pentru grupările interesate de afaceri medicale.

Cum explică şefa Spitalului Universitar lipsa dezinfectanţilor în două cabinete/ Peste 570 de infecţii nosocomiale, raportate în 8 luni în insituţie/ SUUB nu are autorizaţie ISU

Directoarea Spitalului Universitar din Capitală, Adriana Nica, a declarat, duminică, după ce în urma unui control s-a stabilit că două cabinete nu foloseau dezinfectanţi, că asistentele şefe ale celor două unităţi nu s-au gospodărit cum trebuie, iar spitalul era dotat cu aceste soluţii.